Spitalul SRI, informare în cazul internării lui Ion Iliescu! În ce stare se află fostul președinte
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a făcut publice noi informații, joi dimineața, cu privire la starea de sănătate a fostului președinte al României, Ion Iliescu.
Reamintim că fostul șef de stat se află internat la secția de terapie intensivă a unității medicale ce aparține Serviciului Român de Informații (SRI).
Spitalul SRI anunță că Iliescu este în continuare internat la terapie intensivă
Potrivit reprezentanților spitalului ce aparține Serviciului Român de Informații, Ion Iliescu este continuare internat la terapie intensivă.
„În legătură cu pacientul internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, vă informăm următoarele:
Domnul Ion Iliescu se află, în continuare, internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijiri medicale complexe din partea unei echipe multidisciplinare”, au precizat cei de la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu.
Starea lui Iliescu este staționară
În informarea oficială se menționează că starea de sănătate a lui Ion Iliescu se menține staționară, în urma tratamentului administrat.
„În cursul zilei precedente, 11 iunie, s-au efectuat mai multe proceduri medicale în scop diagnostic și terapeutic, bine tolerate. Sub tratamentul complex administrat, starea generală se menține staționară”, au explicat reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu.
Ion Iliescu a fost internat la 9 iunie în spitalul care aparține Serviciului Român de Informații (SRI).
Medicii i-au pus un prim diagnostic miercuri, 11 iunie 2025
„Domnul Ion Iliescu se află internat în secția de terapie intensivă”, au comunicat oficialii unității medicale.
Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au spus public, miercuri, și ce diagnostic de etapă i-au pus lui Iliescu.
„În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final”, se mai arată în comunicatul menționat.
Starea de sănătate a lui Iliescu s-a ameliorat
În plus, oficialii dezvăluiau ieri că starea clinică a lui Ion Iliescu s-a ameliorat, în raport cu ziua precedentă.
„Sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen”, au mai informat, la 11 iunie 2025, cei de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

