O nouă taxă, inventată de România! Omul lui Isărescu: ‘Nu există în Europa’
O nouă taxă scandaloasă e pe masa partidelor care ar urma să formeze viitoarea coaliție de guvernare.
Este vorba despre taxa pe fiecare tranzacție bancară. Aceasta ar urma să se aplice la fiecare operațiune, urmând să fie cuprinsă între 1 și 3 lei.
Omul lui Mugur Isărescu a dezvăluit că nu există în Europa
Consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, Eugen Rădulescu, a taxat în termeni duri această inițiativă.
Omul lui Mugur Isărescu a tras un puternic semnal de alarmă cu privire la această nouă taxă, precizând că nu există în Europa.
„A aplicat-o Venezuela, vrem să facem România ca Venezuela, aplicăm o asemenea taxă care este o chestiune absurdă. (…) Vrem să taxăm tocmai activitatea bancară? Dar cine a făcut în Europa așa ceva? Vrem să fim Venezuela? Asta facem, dacă facem asta. Venezuela a aplicat această măsură. Dacă noi vrem să aducem țara la nivelul Venezuelei, asta facem. Este o aberație”, a afirmat, la Digi24, Rădulescu.
Rădulescu acuză că statul român nu-și încasează veniturile
Totodată, Eugen Rădulescu a mai declarat că cea mai problemă a României o reprezintă „neîncasarea veniturilor statului”.
Mai mult, omul lui Isărescu a susținut că ANAF nu încasează 30% din TVA. În plus, acesta a acuzat că Statul Român se lasă jefuit de 9 miliarde de euro, anual, banii care ar proveni din neîncasarea TVA-ului.
„Voința politică a fost: de acolo furăm”
Rădulescu a mai afirmat că ANAF-ul ar trebui reformat, dar că nu există voință politică în acest sens.
„Oamenii care să poată facă să facă treabă la ANAF există și interiorul instituției și în afara instituției, doar că voința politică a fost – de acolo furăm. Haideți să nu ne mai uităm după deget. Din momentul în care nu încasezi 9 miliarde de euro pe an și te gândești să faci altceva, numai să-i lași pe ăia acolo, să nu te atingi de hoția asta uriașă, este strigător la cer”, a mai declarat Eugen Rădulescu, consilierul lui Mugur Isărescu.