Doliu uriaș pe ambele maluri ale Prutului! S-a stins din viață marele Eugen Doga
Genialul Eugen Doga s-a stins din viață marți, 3 iunie 2025, la ora 13:20, a anunțat familia acestuia.
Eugen Doga avea 89 de ani.
Anunțul făcut de familia celebrului Eugen Doga
„Familia anunță cu profundă tristețe că astăzi, 3 iunie 2025, la ora 13:20, Eugen Doga s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani”, se arată într-o postare făcută pe pagina oficială de Facebook a lui Eugen Doga.
Mesajul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a reacționat la aflarea veștii că marele Eugen Doga s-a stins din viață.
„Am aflat cu tristețe despre decesul marelui Eugen Doga. Am crescut pe melodiile din filmul „Maria Mirabela” și am plâns ascultând muzica din „Lăutarii”. Purtăm cu noi pretutindeni celebrul vals din „Gingașa și tandra mea fiară” și recunoaștem compozițiile maestrului de la primele note”, a transmis Maia Sandu.
Ziua funeraliilor lui Eugen Doga, zi de doliu național
Pentru a-i aduce un omagiu marelui Eugen Doga, ziua funeraliilor va fi decretată zi de doliu național, a precizat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
„Moldova a fost mai frumoasă și mai bogată datorită domniei sale. Ne luăm rămas-bun cu durere, dar și cu recunoștință. Pentru a-i aduce un omagiu marelui Eugen Doga, ziua funeraliilor va fi decretată zi de doliu național.
Sincere condoleanțe familiei și întregului popor, care l-au iubit și îl vor purta mereu în inimă”, a încheiat președintele Republicii Moldova.

