Aflat la final de interimat, președintele Ilie Bolojan a umblat la punga cu stele

Aflat la final de interimat, președintele Ilie Bolojan a umblat la punga cu stele

Curtea Constituțională a României (CCR) a validat astăzi alegerile prezidențiale din România. CCR a valida, practic, noul mandat al președintelui ales Nicușor Dan. Luni, Nicușor Dan va fi învestit, în Parlament, în funcția de președinte al României. La 20 mai 2025, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat în ultimele zile la Palatul Cotroceni, a făcut o avansare în grad.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful interimar al statului român a acordat gradul de general, odată cu trecerea în rezervă, unui colonel al Armatei României.

Pe cine a avansat în grad Ilie Bolojan

Conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful interimar al statului l-a avansat în grad pe colonelul Vasile Ene.

La momentul trecerii în rezervă, lui Vasile Ene îi va fi acordat gradul de general de brigadă, cu o stea.

Colonelul Vasile Ene va fi trecut în rezervă la data de 22 iunie 2025.

La 20 mai, Ilie Bolojan a semnat Decretul privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, la trecerea în rezervă, domnului colonel Ene Vasile din Ministerul Apărării Naționale, la data de 22 iunie 2025.

Ce funcție ocupă colonelul Vasile Ene în prezent

Conform informațiilor oficiale, colonelul Vasile Ene este locțiitorul șefului Direcției Instruire și Doctrină din cadrul Statului Major al Apărării.

Născut în București, colonelul Ene se va pensiona la vârsta de 60 de ani.

Între anii 2016 și 2020, acesta a ocupat funcția de director al Statului Major al Forțelor Terestre Române.

În aceeași zi, Ilie Bolojan l-a pensionat și pe fostul șef al CPS MApN

Tot la 20 mai, Ilie Bolojan a semnat documentul privind „trecerea în rezervă a domnului general-locotenent – cu trei stele Luca Constantin din Ministerul Apărării Naționale, la data de 21 mai 2025”.

Decretul a fost deja publicat în Monitorul Oficial, intrând în vigoare la data de 20 mai 2025. În trecut, Constantin Luca fost șeful Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale.

General-locotenent Constantin Luca a fost în trecut șeful Casei de Pensii a MApN

La data semnării decretului de către președintele interimar, general-locotenent dr. Constantin Luca ocupa funcția de șef al Corpului de Control și Inspecție din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

El a fost instalat în această funcție la 1 septembrie 2021.

În perioada 3 septembrie 2012 – 9 octombrie 2017, general-locotenent Constantin Luca a fost directorul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale.

Părerea ta contează pentru noi