O nouă razie a Poliției! Sute de șoferi au rămas fără permis

O nouă razie a Poliției! Sute de șoferi au rămas fără permis

Poliția Română a organizat sute filtre în ultimele 24 de ore, în urma cărora peste 570 de conducători auto au rămas fără permis.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.200 de fapte contravenționale, iar 577 de permise de conducere au fost reținute”, se arată în comunicatul IGPR.

Potrivit comunicatului emis de Poliția Română, la data de 10 mai a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 497 de acțiuni și au intervenit la 2.612 evenimente, dintre care 2.245 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

Mai mult, au fost depistate 10 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19 măsuri preventive.

Sancțiuni de peste 3,8 milioane de lei

Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 3,8 milioane de lei.

„Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.234 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.808.596 de lei”, au informat oficialii IGPR.

431 de taloane au fost reținute de Poliția Română

În ultimele 24 de ore, polițiștii au reținut 577 de permise auto și au retras 431 de certificate de înmatriculare.

„Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 120 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 577 de permise de conducere, dintre care 192 pentru viteză și 48 pentru alcool.

De asemenea, au fost retrase 431 de certificate de înmatriculare”, se arată în comunicatul emis astăzi de către Poliția Română.

Peste 3.100 de polițiști și jandarmi au acționat

În cadrul acțiunii Blocada, peste 3.100 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Totodată, au fost organizate 427 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.699 de autovehicule și legitimate 11.941 de persoane.

Conform comunicatului emis de către IGPR, acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.308 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 139 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au reținut 232 de permise de conducere, dintre care 20 pentru alcool și 90 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 253 de certificate de înmatriculare, a informat Poliția Română.

Părerea ta contează pentru noi