Curs valutar BNR, 9 mai 2025. Prima scădere a euro, după trei zile de creșteri continue
După trei zile în care a crescut continuu, euro s-a depreciat astăzi, în raport cu moneda națională, conform cursului oficial emis de către Banca Națională a României (BNR).
Marți, euro a depășit, în premieră, pragul psihologic de 5 lei. Moneda europeană a fost cotată la 5,0378 lei.
Miercuri, euro a continuat să crească, ajungând la 5,0991 lei. Joi, 8 mai, conform cotației BNR, euro a urcat la 5,1222 lei.
Primă scădere a euro, după ce a trecut pragul psihologic de 5 lei
Astăzi Banca Națională a României a anunțat o primă scădere a monedei europene. Astfel, potrivit BNR, euro a coborât la 5,1165 lei.
În schimb, dolarul a continuat să se aprecieze în raport cu leul. Potrivit cursului valutar publicat de BNR, un dolar valorează astăzi 4,5490 lei.
Cu cât se vinde astăzi euro la casele de schimb valutar
Reporterul AnchetaZilei.ro a verificat cu cât se vinde astăzi euro la casele de schimb valutar de pe Calea Moșilor.
Exchange-urile din zona Calea Moșilor cumpără euro cu 5,12 lei.
Totodată, majoritatea caselor de schimb valutar vând euro cu 5,18 lei.
O casă de schimb valutar cumpără euro cu 5,1200 lei. O alta oferă, la cumpărare, în schimbul unui euro 5,1205 lei.
Un alt exchange cumpără euro cu 5,1250 lei. Altă casă de schimb oferă 5,1100 lei, pentru un euro, conform analizei făcute de către AnchetaZilei.ro.
La vânzare, valoarea euro la majoritatea caselor de schimb este aceeași: 5,1800 lei. Sunt și exchange-uri care vând euro cu 5,1850 lei.
Joi a fost a treia zi de creștere consecutivă a euro
Conform cursului valutar BNR, comunicat la data de 8 mai 2025, euro a crescut din nou joi, fiind cotat, pentru a treia zi consecutivă, la o valoare mai mare de 5 lei.
Joi, potrivit Băncii Naționale, un euro a valorat 5,1222 lei.
Marți, euro a fost cotat de către BNR la 5,0378, aceasta fiind prima în care moneda europeană depășit pragul psihologic de 5 lei.
Dolarul a continuat să crească
Deși în spațiul public se vorbește mai mult despre euro, și dolarul a înregistrat creștere semnificative.
Moneda americană a sărit de 4,5 lei. Joi, 8 mai 2025, dolarul este cotat de către Banca Națională a României la 4,5369 lei.
Vineri, 9 mai 2025, dolarul a urcat la 4,5490 lei.
Pentru prima dată, la cursul oficial al BNR, euro a sărit de pragul de 5 lei
Pentru prima dată în istorie, conform cursului valutar oferit de către Banca Națională a României, moneda europeană a sărit de pragul psihologic de 5 lei.
Un euro a fost cotat, marți, la 5,0378 lei, conform cursului valutar prezentat de către Banca Națională a României.