Ordinul ministrului Apărării a intrat în vigoare! Se aplică din luna mai
Astăzi, 7 mai 2025, a intrat în vigoare Ordinul ministrului Apărării Naționale din 29 aprilie 2025. Este vorba despre Ordinul nr. M.73 din 29 aprilie 2025 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.102/2012 privind sistemul de distincții militare din Ministerul Apărării Naționale.
Se introduc două distincții
Astfel, noul act normativ intrat în vigoare azi modifică Ordinul ministrului Apărării Naționale nr. M.102/2012 privind sistemul de distincții militare din Ministerul Apărării Naționale, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 13 aprilie 2023.
Vor fi introduse două noi distincții: Emblema de Onoare a Parchetelor Militare și Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
„1. La articolul 3 alineatul (2), după litera p) se introduce o nouă literă, litera p^1), cu următorul cuprins: p^1) Emblema de Onoare a Parchetelor Militare;
2. La articolul 3 alineatul (2), după litera r) se introduce o nouă literă, litera r^1), cu următorul cuprins: r^1) Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor”, spune Ordinul șefului MApN.
Se modifică și Art. 11 din Ordinul menționat
Conform noului Ordin se modifică și Articolul 11, alineatul (2), după cum urmează:
„Pe aversul emblemelor de onoare prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. c)-aa) este reprezentat, după caz, însemnul heraldic al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Direcției generale pentru armamente, Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Direcției generale de informații a apărării, Secretariatului general, Direcției generale management resurse umane, Direcției generale financiar-contabile, Direcției de prevenire și investigare a corupției și fraudelor, Direcției informare și relații publice, Corpului de control și inspecție, Direcției generale juridice, Direcției domenii și infrastructuri, Direcției audit intern, Direcției instanțelor militare, Secției Parchetelor Militare, Direcției medicale, Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, Oficiului Național pentru Cultul Eroilor sau scutul heraldic al categoriilor de forțe ale armatei, al comandamentelor forțelor de sprijin ori al altor forțe din compunerea structurii de forțe, înalt de 35 mm, înconjurat de o cunună de lauri deschisă, lată de 10 mm.
În deschiderea cununii de lauri este dispusă central o cruce. Deasupra cununii de lauri este dispusă central plăcuța superioară, cu dimensiunile 20 mm x 10 mm, pe care este înscris, în relief, cu majuscule, cuvântul «ONOARE». De plăcuță este atașat dispozitivul de prindere compus din două inele.
Cine poate beneficia de Emblema de Onoare a Parchetelor Militare
Noul Ordin intrat în vigoare astăzi reglementează și modul în care se conferă Emblema de Onoare a Parchetelor Militare.
Aceasta se conferă prin ordin de către „procurorul militar șef al Secției Parchetelor Militare, din proprie considerație, la propunerile șefilor de parchete militare sau la solicitarea președinților structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă/retragere ori ale veteranilor de război, pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor și pentru devotamentul dovedit în sprijinul activităților Secției Parchetelor Militare”.
De aceasta poate beneficia:
– personalul militar, personalul civil și structurile de specialitate din Ministerul Apărării Naționale, militarii în rezervă și în retragere, veteranii de război, precum și alte persoane fizice și juridice române;
– militarii, precum și alte persoane fizice și juridice din străinătate.
Cine poate primi Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor
Totodată, noul Ordin al ministrului Apărării, publicat în Monitorul Oficial la 7 mai 2025, mai precizează că „Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor se conferă prin ordin de către directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, din proprie considerație sau la propunerile șefilor/comandanților structurilor militare din subordinea Statului Major al Apărării, ale șefilor structurilor militare centrale ori subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale sau la solicitarea președinților structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă/retragere ori ale veteranilor de război, pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor sau pentru rezultate meritorii în procesul instruirii ori pentru servicii deosebite aduse Oficiului Național pentru Cultul Eroilor”.
Aceasta se poate acorda :
– personalului militar, personalului civil și structurilor militare de specialitate din Ministerul Apărării Naționale, militarilor în rezervă și în retragere, veteranilor de război, precum și altor persoane fizice și juridice române;
– militarilor, precum și altor persoane fizice și juridice din străinătate.