Avem răspunsul! MApN dezvăluie ce se întâmplă cu proiectul de OUG, apărut după decizia ÎCCJ pe salarii și pensii militare EXCLUSIV
La data de 4 aprilie 2025 am scris că „proiectul de OUG, apărut după decizia obligatorie a ÎCCJ și care arunca în aer salarizarea și pensiile militare, a fost retras”.
Este vorba despre proiectul de OUG, apărut după decizia ÎCCJ, de anul trecut. Concret, în luna noiembrie 2024, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a anunțat că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 75/2024 aruncă în aer sistemul.
După cum au transmis sindicaliștii la vremea respectivă, această decizie a Înaltei Curți ar urma să aducă inclusiv recalcularea pensiilor militare.
„MAI, ca un garant al aplicării și respectării legii, trebuie sa se conformeze și să procedeze imediat la recalcularea și plata imediată a tuturor acestor majorări din 2010 in prezent, inclusiv al cuantumului pensiilor militare care au avut sau au in componență acest element salarial!”, a comunicat SNPPC.
Decizia Înaltei Curți îi vizează pe militarii și polițiștii care execută misiuni speciale sau lucrări de excepție
Conform Deciziei nr. 75/2025 a ÎCCJ, „majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcție/salariul de funcție/ salariul de bază al personalului militar, polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și personalului civil care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/ salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022”.
Trebuie precizat faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă și obligatorie.
În februarie a.c., MApN a făcut public un proiect de OUG, după decizia obligatorie a ÎCCJ
Astfel, în februarie a.c., așa cum am scris, Ministerul Apărării a pus în transparență decizională un proiect de ordonanță de urgență.
Proiectul, după cum a transmis SNPPC, trebuia să ducă la recalcularea salariilor/soldelor și pensiilor din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.
Potrivit informațiilor pe care le-am găsit pe site-ul Consiliului Legislativ, proiectul de OUG privind plata unor diferențe de drepturi salariale cuvenite personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională a fost retras de inițiator.
Astfel, AnchetaZilei.ro a încercat să obțină, prin e-mail, un răspuns de la Secretariatul General al Guvernului României. Oficialii din Executiv ne-au precizat că au transmis solicitarea noastră la Ministerul Apărării.
MApN ne-a dezvăluit astăzi ce se întâmplă cu proiectul de OUG privind salariile și pensiile militare
Ministerul Apărării a dezvăluit astăzi, pentru AnchetaZilei.ro, ce se întâmplă cu proiectul de OUG, apărut în contextul deciziei ÎCCJ.
„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și înregistrată la Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale cu numărul 128 din 07.04.2025, vă facem cunoscute următoarele:
Pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 75/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a fost inițiat proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind plata unor diferențe de drepturi salariale cuvenite personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională”, ne-a precizat MApN.
MApN confirmă! Proiectul a fost retras de inițiator
Ministerul Apărării Naționale a confirmat, pentru AnchetaZilei.ro, că proiectul a fost retras de pe circuitul de avizare, „pentru analize suplimentare privind alinierea prevederilor acestuia cu exigențele normelor de tehnică legislativă”.
„În prezent, acesta a fost retras de către inițiator de pe circuitul de avizare interinstituțională pentru analize suplimentare privind alinierea prevederilor acestuia cu exigențele normelor de tehnică legislativă.
Procesul de avizare interinstituțională, precum și cel de adoptare sunt derulate în mod independent de către instituțiile prevăzute de legislația în vigoare, astfel încât nu pot fi emise antepronunțări și înaintate termene de finalizare ale acestora”, a transmis Ministerul Apărării, la solicitarea AnchetaZilei.ro.