Undă verde la programul Noua Casă 2025, fostul Prima Casă!
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) anunță potențialii beneficiari că a dat undă verde la Programul NOUA CASĂ 2025.
Acesta a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane lei, a fost alocat celor 13 finanțatori înscriși în program.
De ce rămâne programul Noua Casa un produs de creditare avantajos
Programul NOUA CASĂ rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat de doar 5%, cât și prin comisionul de administrare de 0,15%/ anual, calculat la soldul garanției.
Potrivit unui comunicat emis astăzi, programul continuă să beneficieze de condiții preferențiale, cu 30% mai reduse decât nivelul pieței, în ceea ce privește nivelul onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă.
Băncile care s-au înscris în programul Noua Casă 2025
Băncile care s-au înscris în program și anul acesta și cărora FNGCIMM le-a alocat plafoane de garantare sunt: Alpha Bank, BCR, BRD-GSG, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Internet Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, Vista Bank, și Techventures Bank.
Românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere, pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat, se menționează în comunicatul citat.
Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro, iar pentru accesarea facilă a programului, încurajăm beneficiarii să consulte Ghidul Noua Casă 2025.
De la lansare și până în prezent, s-au acordat credite de peste 64 de miliarde de lei
De la lansarea Programului PRIMA CASĂ, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2024, FNGCIMM a acordat un număr de 334.048 garanții, în valoare totală de 31.6 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de peste 64 miliarde lei.
Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,35%, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem banca.
Pentru noutăți și actualizări constante privind Programul NOUA CASĂ 2025, FNGCIMM încurajează și urmărirea paginilor oficiale de pe rețelele sociale.