Proiect: Interdicție pregătită pentru polițiști și militari
În Parlament se „coace” o interdicție pentru militari, polițiști și ceilalți angajați din Sistemul Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.
Cei care vor încălca noile reguli riscă să răspundă penal, anunță inițiatorii.
Proiectul de lege depus astăzi la Parlament
Bogdan Rodeanu, deputat al Uniunii Salvați România (USR), anunță pe pagina de socializare că a depus un proiect de lege împotriva angajaților din Sistemul Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.
Mai precis, parlamentarul USR-ist a depus un proiect de lege care interzice participarea militarilor, polițiștilor și a altor angajați din structurile de forță la activități de mercenariat și pază privată, dacă nu au acordul statului.
„Astăzi, am depus un proiect de lege care interzice participarea militarilor, polițiștilor și a altor angajați din structurile de forță la activități de mercenariat și pază privată, fără acordul statului”, a anunțat Rodeanu.
Acesta susține că a văzut, în ultimii ani, cum, „fără o reglementare clară, unii foști militari sau polițiști români au fost implicați în misiuni private în zone de conflict, în rețele suspecte, uneori finanțate sau influențate din afara țării”.
Rodeanu asigură, pe rețelele de socializare, că personale care vor încălca noile reguli „vor răspunde penal, mai ales în situații de război sau criză”.
Rămâne de văzut dacă acest proiect va trece de votul Parlamentului României.
Ministerul Apărării a transmis că șapte militari activi au fost în Congo
În urma unei anchete interne, desfășurate de către Ministerul Apărării Naționale, s-a stabilit că doar șapte militari activi au muncit în Congo, sub comanda lui Horațiu Potra.
Pentru a pleca în Africa, aceștia și-au luat concediu de creștere a copilului. Vorbim de doi subofițeri și cinci soldați profesioniști, după cum a informat Ministerul Apărării.
Pe de altă, MApN a identificat faptul că 466 de militari rezerviști care provin din rândul Ministerului Apărării au semnat, după trecerea în rezervă, contracte pe diferite perioade cu companii de securitate care au activat în R.D. Congo. Acești militari au trecut în rezervă la limita de vârstă, prin demisie sau din motive medicale.
Actualizarea pensiilor militare, în aer!
Cum Curtea Constituțională a României a acceptat, la 11 martie, contestația formulată de Avocatul Poporului, Renate Weber, la legea privind pensiile militare, actualizarea acestora a rămas în aer.
În plus, premierul Marcel Ciolacu a declarat că așteaptă motivarea deciziei CCR, cu privire la legea care ar fi trebuit să actualizeze pensiile militare, pentru a vedea ce pași trebuie urmați.
În prezent, decizia Curții Constituționale este tot în faza de redactare.
În repetate rânduri, SNPPC a atras atenția că în actualul context geopolitic, în plină invazie rusă în Ucraina, pensiile militare ar trebui actualizate.

