Șeful MAI, Cătălin Predoiu, întâlnire cu omologul bulgar! Discuții despre paza Schengen

Șeful MAI, Cătălin Predoiu, întâlnire cu omologul bulgar! Discuții despre paza Schengen

Marți, 18 martie 2025, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu omologul său bulgar, Daniel Mitov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform unui comunicat al MAI, întâlnirea se înscrie în calendarul dinamic de contacte la nivel ministerial și reprezintă o continuare a discuțiilor avute, atât în format bilateral, în data de 3 februarie 2025, la Svilengrad (în contextul participării ministrului român, alături de omologul bulgar, ungar și reprezentantul conducerii Ministerului Federal de Interne austriac, la Ceremonia oficială de lansare a patrulelor comune la frontiera bulgaro-turcă), cât și a ultimelor discuții ce au avut loc cu prilejul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 5 martie 2025.

Cei doi au discutat despre prioritățile cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne din noua calitate de State Membre ce aplică integral acquis-ul Schengen, respectiv gestionarea migrației ilegale, securizarea zonei de frontieră comună româno-bulgară și a frontierei externe a UE, precum și destructurarea rețelelor de criminalitate organizată transfrontalieră.

Cătălin Predoiu: „Dorim ca cetățenii români să simtă direct și concret intrarea în Spațiul Schengen”

Șeful român al Internelor a afirmat că gestionarea fluxului la frontieră este importantă pentru minister.

Ministerul de Interne dorește ca românii să simtă concret ceea ce reprezintă aderarea la spațiul Schengen.

„Gestionarea fluxului la frontieră este importantă pentru MAI. Dorim ca cetățenii români să simtă direct și concret intrarea în Spațiul Schengen. Înțeleg că partea bulgară trebuie să continue lucrările de reparații la Podul Prieteniei Ruse-Giurgiu, dar am discutat cu omologul și prietenul Mitov, ministrul bulgar de Interne, măsuri concrete de fluidizare a traficului și de sprijinire a cetățenilor care tranzitează frontiera prin patrule mixte și alte măsuri operative de facilitare a traficului la frontieră”, a spus el.

În continuare, Cătălin Predoiu a propus ca atenția imediată să se axeze pe consolidarea controlului la frontierele externe și garantarea mobilității în siguranță în Spațiul Schengen, combaterea rețelelor de crimă organizată și a amenințărilor transfrontaliere, dar și pe îmbunătățirea răspunsului la noile provocări prin dezvoltarea de mecanisme comune pentru combaterea criminalității cibernetice și a atacurilor hibride.

Ministrul Predoiu a evocat situația calmă de la frontierele României, atât în anul 2024, cât și în primele luni ale anului 2025, succes ce se datorează inclusiv parteneriatelor consolidate cu statele vecine. A fost evocată în mod special, ca exemplu de solidaritate și bune practici, activitatea derulată în comun cu Austria, Ungaria și Bulgaria pentru protecția frontierei bulgaro-turce, România având cel mai mare contingent de polițiști care efectuează misiuni împreună cu celelalte forțe participante.

S-a discutat și despre combaterea traficului de droguri, precum și despre luarea unor măsuri pentru gestionarea traficului la frontiera româno-bulgară

Chestiunea combaterii drogurilor s-a aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor, miniștrii convenind că este nevoie de un efort comun consolidat la nivel european pentru a putea duce războiul împotriva drogurilor, cu o implicare sporită a tuturor structurilor de poliție și o coordonare eficientă la nivel internațional, cu sprijinul agențiilor Uniunii Europene.

O altă temă de discuție abordată a reprezentat-o și convenirea unor măsuri comune pentru gestionarea traficului în zona de frontieră comună, în special în zona Giurgiu-Ruse, precum și în stațiunile turistice din Republica Bulgaria, având în vedere apropierea sezonului estival și continuarea lucrărilor de reparație ale Podului Prieteniei pe parcursul anului 2025.

Părerea ta contează pentru noi