DGPMB: Un bărbat și-a dat foc, din greșeală, în Sectorul 6

DGPMB: Un bărbat și-a dat foc, din greșeală, în Sectorul 6

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) informează, în această seară, că un bărbat și-a dat foc în fața unui centru comercial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scena s-a petrecut în Sectorul 6.

„La data de 18 martie 2025, polițiștii Capitalei, din cadrul Secției 22 au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi autoincendiat în fața unui complex comercial, situat în Sectorul 6.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 27 de ani”, informează Poliția Capitalei.

Bărbatul s-a autoincendiat din greșeală

Cum s-a ajuns aici? Anchetatorii informează că din primele verificări a fost stabilit faptul că în timp ce se afla în fața complexului comercial, în momentul în care bărbatul ar fi deschis focul pentru a aprinde o țigară, ar fi aprins accidental și o sticlă de alcool sanitar pe care o avea asupra sa, astfel luându-i foc și geaca cu care acesta era îmbrăcat, fapt ce i-a provocat arsuri de gradul II la frunte, gât și în zona membrelor superioare.

De asemenea, în sprijin s-a deplasat și un echipaj de prim-ajutor, care a acordat bărbatului îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 22, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.

Părerea ta contează pentru noi