Se întrerupe curentul în 17 și 18 februarie! Zonele afectate din București

Se întrerupe curentul în zilele de 17 și 18 februarie! Zonele afectate din București

Rețele Electrice a anunțat că a programat noi lucrări de modernizare, de reparații sau de mentenanță în instalațiile sale, „astfel încât clienții să beneficieze de un serviciu performant de distribuție a energiei electrice, în condiții de siguranță”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform Rețele Electrice, companie din grupul PPC, aceste lucrări necesită întreruperea programată a alimentării cu electricitate.

De ce tace SIE în cazul lui Călin Georgescu

Întreruperile se vor realiza „pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, a explicat compania ce face parte din grupul PPC, fostul Enel.

Ce zone din București vor fi afectate

Compania a transmis că săptămâna viitoare va efectua astfel de lucrări, iar în primele zile ale săptămânii vor fi afectate și zone din București.

Potrivit anunțului făcut de Rețele Electrice, vor fi afectate zone din Sectorul 1, Sectorul 2 și Sectorul 3.

Astfel, luni, 17 Februarie 2025, se întrerupe curentul electric pe Aleea Perișoru, nr. 8, bl. 2, în Sectorul 3 al Capitalei, între orele 09:00 – 15:00.

Zonele în care se întrerupe curentul marți, 18 februarie 2025

Marți, Rețele Electrice va executa lucrări pe Strada Avrig din Sectorul 2 al Bucureștiului, dar și în sectoarele 1 și 3.

„Marți, 18 Februarie 2025

• București, Str Drumul Intre Tarlale 09:00 – 13:00 (Sector 3)

• București Sector 2, Str. Avrig Nr.63, Bl. E2, Sc.1 09:00 – 17:00

• București, Cal. Floreasca între Str Albac și Str. Balanescu Rosetti numerele fără soț, Str. Tudor Vianu, Str. Cornescu 10:00 – 15:00 (Sectorul 1)”, se arată în informarea transmisă de către Rețele Electrice.

Părerea ta contează pentru noi