Boșii Dedeman devin producători! Frații Pavăl mută într-unul dintre cele mai bănoase domenii
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman, își pregătesc intrarea într-unul dintre cele mai bănoase domenii.
Aceștia urmează să primească licența de exploatare și să devină producători. Decizia va fi luată de autoritatea din domeniu la 18 februarie.
Frații Pavăl devin producători
Patronii Dedeman vor să devină producători de energie. Astfel, pe Ordinea de zi a ședinței Comitetului de Reglementare, din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, se află un proiect de decizia prin care li se va da undă verde fraților să producă energie.
„Proiect de decizie și raport privind acordarea licenței pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, societății GRUNMAN ENERGY SRL”, se arată în Ordinea de zi a ședinței Comitetului de Reglementare din data de 18.02.2025.
Firma Grunman Energy SRL este a fraților Pavăl
Frații Dragoș și Adrian Pavăl au înființat, în anul 2022, firma Grunman Energy SRL. Aceasta are ca obiect de activitate producția de energie electrică.
Această clasă include „activitatea instalațiilor generatoare de energie electrică; incluzând centrale termice, nucleare, hidroelectrice, cu turbine cu gaze, diesel și energie recuperabilă”.
Grunman Energy SRL este controlată prin Pavăl Holding, vehiculul de investiții al proprietarilor gigantului Dedeman.
Fraude în numele Dedeman
Gigantul de bricolaj Dedeman, proprietatea fraților Dragoș și Adrian Pavăl, a făcut un anunț pentru clienții săi.
Ați primit și voi un mesaj legat de o campanie a Dedeman, în care vi se transmite că ați câștigat o drujbă Stihl gratis și că trebuie să plătiți doar livrarea?
Lanțul de magazine Dedeman atenționează!
Răspunsul companiei deținute de frații Dragoș și Adrian Pavăl
Compania Dedeman atrage astăzi atenția și vă informează că aceasta este, de fapt, o tentativă de fraudă făcută în numele său.
„Tentativă de fraudă în numele Dedeman!
Ne-au fost semnalate tentative de înșelăciune realizate în numele companiei Dedeman cu scopul completării unui formular pentru primirea unei drujbe Stihl”, a informat Dedeman.
Dedeman comercializează produse doar prin cele 63 de magazine, prin aplicația mobilă sau pe site-ul oficial
Compania deținută de frații Pavăl le reamintește clienților că nu comercializează astfel produsele sale.
Dedeman comercializează produse doar prin cele 63 de magazine, prin aplicația mobilă sau pe site-ul oficial, transmite compania.
„Vă reamintim că singurele metode prin care DEDEMAN comercializează produse sunt prin intermediul celor 63 de magazine fizice, prin intermediul site-ului www.dedeman.ro sau prin aplicația mobilă Dedeman”, este mesajul oficial făcut pe pagina de Facebook a Dedeman.