Atenție! Doar aceste pensii militare cresc în februarie
La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în Monitorul Oficial a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României privitoare la suprataxarea pensiilor.
Astfel, conform Deciziei CCR nr. 724/2024 privind admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost eliminată suma care reprezenta impozitul progresiv de 15%, respectiv 20%.
Vor rămâne „aplicabile dispozițiile Codului fiscal referitoare la cota de impozit de 10% aplicabilă fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil”.
Așadar, doar pensiile care erau suprataxate ar urma să se mărească, dat fiind că a fost eliminat impozitul progresiv.
Citește și Informare de la CPS MApN: Ce se întâmplă cu pensiile pe luna februarie
Casa de Pensii a MApN a emis deja o informare în acest sens
În contextul publicării Deciziei CCR nr. 724/2024 în Monitorul Oficial, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale precizează că a „întreprins măsurile care se impun pentru calcularea, reținerea și virarea la destinație a impozitului pe veniturile realizate din pensie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.
Astfel, „în luna februarie 2025, impozitul aferent pensiilor cuvenite beneficiarilor aflați în evidența Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale a fost calculat prin aplicarea cotei unice de impozitare de 10% asupra cuantumului pensiei brute rezultat prin deducerea plafonului de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, în vigoare la această dată”, a transmis CPS MApN, după cum am scris deja.
Informarea făcută de Casa de Pensii a Ministerului Apărării:
„Având în vedere faptul că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 91 din data de 31 ianuarie 2025, a fost publicată Decizia nr. 724/2024 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, în sensul în care impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu aflate în plată, inclusiv a celor militare, este neconstituțională, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a întreprins măsurile care se impun pentru calcularea, reținerea și virarea la destinație a impozitului pe veniturile realizate din pensie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ca urmare, în luna februarie 2025, impozitul aferent pensiilor cuvenite beneficiarilor aflați în evidența Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale a fost calculat prin aplicarea cotei unice de impozitare de 10% asupra cuantumului pensiei brute rezultat prin deducerea plafonului de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, în vigoare la această dată”, a comunicat CPS MApn.
O informare asemănătoare a fost făcută publică și de către Casa de Pensii a Ministerului de Interne
„(…) Ca urmare, în luna februarie 2025, impozitul aferent pensiilor cuvenite beneficiarilor aflați în evidența Casei de pensii sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne a fost calculat prin aplicarea cotei unice de impozitare de 10% asupra cuantumului pensiei brute rezultat prin deducerea plafonului de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, în vigoare la această dată”, a precizat Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.