Profituri fabuloase ale giganților în România! Cât au raportat, de fapt, Lidl și Kaufland

Profituri fabuloase ale giganților în România! Cât au raportat, de fapt, Lidl și Kaufland

Într-o postare pe Facebook, Călin Georgescu susține că marile lanțuri de magazine, prezente pe piața locală, declară profit zero.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ați venit în România să faceți afaceri? Atunci plătiți corect impozitele! Nu mai jucați cifrele în contabilitate, angajați români pe care să-i plătiți demn și să le oferiți respect așa cum faceți și în Occident. Cumpărați și revindeți produse românești la prețuri corecte, ajutați micii producători români să crească producția, oferiți-ne produse de bună calitate și terminați cu creșterea artificială de prețuri, încetați cu casele rapide de marcat menite doar să vă maximizeze vouă profitul acela de zero lei, zero euro. Respectați românii și România!”, spun Georgescu, într-o postare pe Facebook.

Citește și Salarii amețitoare din bani publici! Directorii companiilor regionale de apă ajung să câștige și 40.000 de lei net pe lună

Profituri fabuloase declarate de Lidl și Kaufland

Să fie oare adevărat ceea ce susține Georgescu? AnchetaZilei.ro a verificat astăzi profiturile declarate de Lidl România și Kaufland România, companii ce aparțin de grupul german Schwarz.

Citește și Proiectul de OUG a fost făcut public! Se recalculează salariile polițiștilor și militarilor, dar și pensiile militare

Kaufland profit de peste 850 de milioane de lei

În anul 2023, Kaufland România a declarat un profit net de 864.897.809 lei (vezi facsimil), la o cifră de afaceri de 18.346.111.498 de lei.

În 2022, profitul declarat de Kaufland a fost de 884.346.491 de lei, în 2021 a raportat 887.003.357 de lei, iar în 2020, 756.370.224 de lei.

Lidl a sărit de 1 miliard de lei profit

Lidl România a declarat un profit și mai mare decât Kaufland.

În 2023, lanțul de magazine a raportat un profit net de peste 1 miliard de lei.

Așa cum se poate observa în facsimilul pe care vi-l prezintă AnchetaZilei.ro, Lidl a declarat un profit net de 1.078.382.276 de lei.

Și în 2022 Lidl a obținut un profit net de peste 1 miliard de lei. Gigantul a raportat suma netă de 1.054.580.568 de lei.

În 2021, profitul net al Lidl România a fost de 737.412.992 de lei, iar în 2020, 756.370.224 de lei.

Părerea ta contează pentru noi