BRD își avertizează serios clienții: Atenție!
BRD – Groupe Societe Generale a lansat un avertisment serios pentru clienții săi. Avertismentul a fost postat pe site-ul oficial al băncii.
Reprezentanții instituției bancare trage un semnal de alarmă cu privire la o nouă tipologie de fraudă, prin care clienții pot rămâne fără bani.
Avertismentul BRD – Groupe Societe Generale:
„Atenție la noua tipologie de fraudă de tip spoofing, ce presupune utilizarea frauduloasa a numerelor de telefon asociate BRD”.
Citește și E ultima săptămână în care clienții BRD vor putea să facă asta! Din 20 ianuarie, totul se schimbă
Cum funcționează noul tip de fraudă?
Banca le explică românilor și cum funcționează acest tip de fraudă, precum și ce trebuie să facă pentru a nu pica în plasa escrocilor.
Persoane care pretind că sunt angajați ai băncii falsifică, cu ajutorul unor softuri, numerele de telefon asociate cu BRD (ex: TelVerde sau numerele de urgență carduri ), în cadrul unor apeluri telefonice în care se solicită date personale sau confidențiale, transmite BRD – Groupe Societe Generale.
„Este important să nu dați curs unor solicitări de divulgare date confidențiale, indiferent de pretextul invocat de apelant. Rămâi vigilent și raportează-ne imediat situațiile suspecte accesând serviciul MyBRD Contact”, avertizează instituția bancară.
Din 20 ianuarie, s-a schimbat ceva la BRD
Sunt vizați toți clienții BRD care folosesc sistemele de operare Android 5 până la 7.
Aceștia nu mai pot să acceseze aplicația YOU BRD, se arată într-un mesaj al importantei bănci de pe piața locală.
„Începând cu data de 20 ianuarie 2025, dispozitivele care folosesc sistemele de operare Android 5 până la 7 nu vor mai putea accesa aplicația YOU BRD”, a transmis BRD.
Conform BRD – Groupe Societe Generale, versiunile mai noi de Android permit ca aplicația să fie în siguranță și actualizat cu noi funcționalități.
„Ne dorim să îți oferim o experiență bancară sigură și fiabilă, iar versiunile mai noi de Android ne permit să menținem aplicația în siguranță și actualizată cu cele mai noi funcționalități”, au informat reprezentanții instituției bancare.