Mobilizare de Ziua Unirii Principatelor: Peste 20.000 de angajați MAI, de serviciu!
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează că, în contextul week-end-ului prelungit care urmează, acordat cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, peste 20.000 de angajați MAI vor fi de serviciu.
Potrivit unui declarații de presă, în fiecare zi, pentru siguranța cetățenilor, la nivelul întregii țări vor fi de serviciu aproximativ 22.500 de angajați MAI, majoritatea de la structurile operative.
Peste 1.400 de polițiști rutieri, prezenți pe drumurile publice
„Aproximativ 1.400 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe drumurile publice, mai ales pe cele care se aglomerează de obicei în timpul minivacanțelor. Polițiștii vor fi pregătiți să intervină pentru fluidizarea circulației, dar și pentru scoaterea din trafic a șoferilor care conduc agresiv și periculos, inclusiv ca urmare a consumului de alcool sau substanțe interzise.
Recomandăm șoferilor să conducă prudent și să se intereseze din timp cu privire la condițiile de drum și de trafic pentru a-și putea reconfigura traseul în caz de nevoie.
Pentru prevenirea unor incidente în trafic și a blocajelor rutiere, echipajele de poliție vor fi prezente și pe căile de acces și în zonele adiacente locurilor de desfășurare a unor evenimente la care se estimează că va participa un număr semnificativ de persoane.
La nivel național, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române vor fi organizate activități în aproximativ 130 de locații la care se estimează participarea a peste 60.000 de persoane, cele mai semnificative ca număr de participanți fiind evenimentele din Iași și Focșani.
Citește și Decizia CCR mult așteptată de polițiști și militari – Când se ia
Angajații MAI vor fi prezenți în locurile de desfășurare a evenimentelor cu public numeros și pe traseele de deplasare, dar și în zona aeroporturilor, gărilor și autogărilor, în trenurile de călători și în stațiunile turistice în scopul prevenirii incidentelor și a faptelor antisociale.
De asemenea, va fi acordată o atenție sporită locurilor în care vor fi organizate acțiuni de protest pentru a asigura desfășurarea acestora în condiții de legalitate și de siguranță pentru participanți și pentru ceilalți cetățeni.
Conducerea MAI a solicitat efectivelor să aibă o prezență vizibilă în stradă și să acționeze în toate situațiile cu profesionalism, calm, tact și fermitate.
Recomandăm persoanelor prezente la evenimente publice, indiferent de natura acestora, să respecte indicațiile organizatorilor și ale efectivelor MAI, să adopte un comportament civilizat și responsabil, să evite conflictele de orice natură și să nu desfășoare acțiuni și nici să nu incite la acțiuni prin care încearcă să împiedice desfășurarea normală a evenimentului.
În cazul sesizării unui comportament antisocial sau dacă sunteți în pericol, vă îndemnăm să apelați la angajații MAI”, a declarat comisar-șef Monica Dajbog, reprezentant al MAI.
Echipajele de intervenție în situații de urgență vor fi, de asemenea, prezente în locurile unde se vor organiza evenimente publice pentru a putea interveni rapid în sprijinul cetățenilor în caz de nevoie.
Aproximativ 5.000 de pompieri vor fi pregătiți în fiecare zi să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical.
În sprijinul turiștilor care vor petrece aceste zile la munte, sunt mobilizați zilnic peste 180 de jandarmi montani. Pentru evitarea incidentelor, recomandăm turiștilor să manifeste responsabilitate când merg pe munte, să țină cont de condițiile meteo, să folosească echipament adecvat și să aleagă trasee și pârtii potrivite cu nivelul lor de experiență.