A apărut o nouă taxă de drum în România! A fost introdusă luna asta
O nouă taxă de drum a apărut în România, începând cu luna ianuarie a acestui an.
Mai exact, începând cu data de 15 ianuarie 2025, a apărut „rovinietă de Brașov”, scrie Bună Ziua Brașov.
Noua taxă poate ajunge la 1.500 de lei pe an
De această taxă sunt vizați transportatorii de mare tonaj. Astfel, începând cu data menționată, transportatorii de mare tonaj care circulă pe unele artere rutiere de pe raza județului Brașov, aflate în administrarea Consiliului Județean, vor fi nevoiți să plătească o „taxă de drum”.
Conform sursei citate, taxa poate ajunge la maximum 1.500 de lei pe un an.
În acest sens, a fost achiziționată o aplicație prin care taxa va putea fi plătită în funcție de lungimea drumurilor vizate și de perioada în care se va circula pe acestea, a spus administratorul public al judeţului, Szenner Zoltan, într-o intervenție la Radio România Brașov:
„Am testat aplicaţia la sfârşitul anului trecut apoi am semnat achiziţia. Urmează să dăm drumul la aplicaţie pe la mijlocul lunii ianuarie. Toţi cei care ne-au scris şi ne-au solicitat eliberarea unui permis de liberă trecere au fost înştiinţaţi că aplicaţia va fi funcţională, inclusiv pe partea de plăţi, zilele următoare (…) Însă, va fi o excepţie. Pentru drumul de la Podu Oltului spre Hărman, permisul de liberă trecere va fi valabil doar pentru drum, nu şi pe pod. Adică, din Hărman până la casele din Podu Oltului de pe partea dinspre Hărman sau dinspre Covasna, în Podu Oltului, până la pod. Starea tehnică a podului nu permite traversarea cu maşini de mare tonaj şi nu vom permite acest lucru nici contra cost. Va apărea acest aspect şi pe aplicaţie”, a spus el.
Drumurile ce sunt taxate:
ZONA BRAŞOV:
1. DJ 106 B Vulcan (DJ 112 A) – Holbav – Paltin (DJ 106A) km 0+000–6+505, limită 7,5 tone;
2. DJ 108 Hărman (DJ 112A) – Sânpetru km 0+000–4+380, limită 7,5 tone;
3. DJ 112: Hărman – Podu Olt – lim. Jud. Covasna km 0+000–10+100, limită 3,5 tone;
4. DJ 112 A Hărman – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – DN 73A km 0+000–38+980, limită 7,5 tone;
5. DJ 112 B: Intersecţie A3 – Vulcan km 2+151–5+030, limită 7,5 tone;
6. DJ 112 C Hălchiu – Satu Nou – Dumbrăviţa – Vlădeni km 0+000–15+500, limită 7,5 tone;
7. DJ 103 Braşov – Sânpetru – Bod – lim. Jud. Covasna km 0+000–17+987, limită 7,5 tone;
8. DJ 113 Sânpetru (DJ 103) – Preventoriu TBC Sânpetru km 0+000–2+500, limită 7,5 tone.
ZONA FĂGĂRAŞ:
1. DJ 103D: Viştea de Jos – Viştea de Sus (DJ 104A) km 0+000–5+106, limită 7,5 tone;
2. DJ 104B: Făgăraş – Ileni – Hârseni – Sebeş km 4+604–13+862, limită 12 tone;
3. DJ 104C: Făgăraş – Hurez – Săsciori – Recea km 4+972–12+700, limită 12 tone;
4. DJ 105B: DN1 Sâmbăta de Sus – Staţiunea climatică Sâmbăta km 0+000–14+620, limită 12 tone.
ZONA RUPEA:
1. DJ 104 D: Făgăraş – Şoarş – Bărcut – lim. Jud. Sibiu km 1+960–27+400, limită 12 tone;
2. DJ 105 Voila – Cincşor – Cincu – lim. Jud. Sibiu km 0+000–18+843, limită 12 tone;
3. DJ 105 A: lim. Jud. Sibiu – Cincu – Rotbav – Şoarş – Văleni – Lovnic – Jibert – Dacia – Rupea km 29+473–81+600, limită 12 tone;
4. DJ 131 A DN 13 (Gara Rupea) – Homorod (DJ 132) km 0+000–2+878, limită 3,5 tone.