Meteo ANM: Valorile termice vor crește
Administrația Națională de Meteorologie anunță astăzi creșteri ușoare ale valorilor termice.
În depresiuni, dimineața, însă, va fi ger.
„Valorile termice vor crește ușor, mai ales în regiunile extracarpatice, însă dimineața pe alocuri în depresiuni va fi ger. Cerul va fi variabil, cu înnorări în general persistente în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării unde izolat vor fi fulguieli, însă temporar și în regiunile estice unde izolat vor fi posibile ploi slabe și depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în nord-est și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, cu valori mai mici în zonele cu ceață persistentă, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 și 0 grade. Îndeosebi în regiunile intracarpatice se va forma ceață, pe alocuri persistentă, asociată izolat cu depunere de chiciură”, informează meteorologii ANM, în această dimineață.
În București, cerul va fi mai mult senin
Conform prognozei meteorologice pentru intervalul 17 ianuarie, ora 08:00 – 18 ianuarie, ora 08:00, în Capitală vremea va fi frumoasă.
Temperatura maximă va fi 7 grade, anunță experții ANM.
„Vremea va fi frumoasă, iar valorile termice diurne se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -5…-2 grade”, se arată în comunicatul Administrației Naționale de Meteorologie.