Poliția Română: Zeci de șoferi, prinși băuți și drogați la volan

Poliția Română: Zeci de șoferi, prinși băuți și drogați la volan

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 4.400 de fapte contravenționale, iar 355 de permise de conducere au fost reținute.

Ne puteți urmări și pe Google News

La data de 27 decembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 403 acțiuni și au intervenit la 2.819 evenimente, dintre care 2.454 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

Citește și EXCLUSIV Generalul magistrat Ioan Dan, fost șef al Parchetelor Militare: ‘Judecătorul Ceaușeștilor nu s-a sinucis. Popa Gică a fost executat’/Detaliul care răstoarnă tot

De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite național, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 41 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 4.411 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.068.922 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 74 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 355 de permise de conducere, dintre care 84 pentru viteză, 50 pentru alcool și 13 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 192 de certificate de înmatriculare.

Părerea ta contează pentru noi