Decizia care dinamitează sistemul a fost publicată în Monitorul Oficial! Polițiștii au anunțat că trebuie să se recalculeze tot, inclusiv pensiile militare

Decizia care dinamitează sistemul a fost publicată în Monitorul Oficial! Polițiștii au anunțat că trebuie să se recalculeze tot, inclusiv pensiile militare

La 18 noiembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a venit cu o decizie importantă pentru polițiști, militari și funcționarii publici cu statul special.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este vorba despre Decizia nr. 75/2024 privind majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/ salariul de bază al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017.

Decizia nr. 75 a fost publicată în Monitorul Oficial la 4 decembrie.

Citește și Generalul Dumitru Iliescu, fost șef SPP și consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, delir total pro Călin Georgescu: ‘Nu devenim colonie rusească, chiar dacă am vrea acest lucru’

SNPPC i-a solicitat Ministerului de Interne să aplice legea

La 18 noiembrie, SNPPC i-a cerut MAI-ul „să se conformeze și să procedeze imediat la recalcularea și plata imediată a tuturor acestor majorări din 2010 în prezent, inclusiv al cuantumului pensiilor militare care au avut sau au in componență acest element salarial”.

Citește și Polițiștii exultă: Decizia aruncă în aer sistemul! Trebuie să se facă recalcularea, inclusiv a cuantumului pensiilor militare

„Decizia ÎCCJ 75/2024 aruncă in aer MAI! SNPPC A AVUT DREPTATE!

Tot ce înseamnă majorare trebuie calculat la salariul de funcție aflat in plată și nu plafonat la salariul de funcție din decembrie 2009!

Decizia 75/2024 ( ca o ironie a sorții, numărul 75 vine cu o corecție importantă ca si OUG 75/2020 privitoare la salarizarea la nivel maxim) stabilește clar ceea ce SNPPC spune de ani de zile: aplicarea „după ureche” și mereu în defavoarea angajaților a Legii 153/2017, trebuie să înceteze!

MAI, ca un garant al aplicării și respectării legii, trebuie sa se conformeze și să procedeze imediat la recalcularea și plata imediată a tuturor acestor majorări din 2010 in prezent, inclusiv al cuantumului pensiilor militare care au avut sau au in componență acest element salarial!

De cate ori am spus ca salariile polițiștilor și personalului contractual au fost calculate greșit?”, au spus sindicaliștii de la SNPPC.

SNPPC le-a transmis membrilor săi că le acordă sprijin în instanță, dacă MAI nu se conformează

„A confirmat și instanța de atâtea ori: cu salarizarea la nivel maxim, cu titlul specialist de clasa si acum cu majorarea pentru lucrări de excepție!

Solicităm MAI să procedeze urgent la îndreptarea acestei nedreptăți!

SNPPC va proceda la sprijinirea membrilor săi in instanța și analizăm inclusiv plângerea penală, în cazul in care MAI va tergiversa/interpreta negativ Decizia 75/2024 a ICCJ!”, a subliniat SNPPC.

Ce a decis Înalta Curte de Casație și Justiție:

„Decizia nr. 75:Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 16697/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/ salariul de bază al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/ salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2024”.

Părerea ta contează pentru noi