Maia Sandu s-a dus acasă la veteranul din Armata României, care a votat-o la alegerile prezidențiale
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a dus să-i mulțumească veteranului de război Constantin Cojocari, în vârstă de 105 ani.
În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Constantin Cojocari s-a deplasat de la Chișinău în localitatea de baștină, doar ca să își exprime votul.
„Azi (n.r. – miercuri) am avut onoarea să stau la sfat cu cel mai în vârstă alegător din Moldova – domnul Constantin Cojocari din satul Sofia, Hîncești. La ai săi 105 ani, domnul Cojocari, a ținut neapărat să voteze, chiar dacă asta a însemnat să facă un drum până la Chișinău, unde are viza de reședință, să-și ia certificatul pentru drept de vot.
I-am spus că am fost cu toții tare impresionați de exemplul său. I-am ascultat fascinanta istorie de viață – despre cele două deportări ale familiei sale, despre cât de greu a fost când a revenit acasă și multe alte greutăți prin care a trecut. Mi-a povestit cum oamenii gospodari au avut cel mai mult de suferit în perioada regimului totalitar”, a povestit Maia Sandu.
Constantin Cojocari vrea să prindă ziua în care Republica Moldova va fi pusă la adăpost de pericolul rusesc
„Dar ei au rezistat și au continuat să facă lucrurile bine, cu dragoste față de țară și față de semeni. Chiar dacă nu mai poate citi și aude mai greu e foarte bine informat despre situația din Moldova și din lume. Mi-a spus cât de îngrijorat este de războiul din Ucraina și cât de mult își dorește să fie pace. Mi-a zis că a mers la vot pentru că își dorește să prindă ziua când Republica Moldova va fi pusă la adăpost, în Uniunea Europeană.
De dragul lui Constantin Cojocari, a urmașilor lui, care, în pofida tuturor dramelor prin care au trecut, au rămas oameni demni, de dragul tuturor oamenilor gospodari, tuturor celor care iubesc Moldova, avem datoria să păstrăm libertatea și pacea în țară”, a mai spus Sandu.
Cojocari a fost telegrafist în cel de-Al Doilea Război Mondial
Între 1942 și 1944, Constantin Cojocari a fost telegrafist în Armata României.
El a povestit cum într-una dintre misiunile sale a trebuit meargă pe bicicletă din suburbia Iașului și până la București, pentru a transmite un mesaj important.
Până la 102 ani, Constantin Cojocari a continuat să fie activ, inclusiv să meargă pe bicicletă, conform ziarulnational.md.
După război, a fost deportat în Siberia
După Al Doilea Război Mondial, în urma ordinelor date de dictatorul sovietic Iosif Stalin, Constantin Cojocari a fost deportat în Siberia.
A stat acolo 9 ani.

