Banca Transilvania, avertisment serios de Black Friday! Nu da nimănui!
Liderul pieței bancare din România, Banca Transilvania, își informează clienții să aibă mare grijă de Black Friday, și nu numai.
Ai card și cont la Banca Transilvania? Trebuie să știi că poți rămâne fără banii pe care îi ai în cont, dacă cazi în capcanele escrocilor.
Astfel, BT îți oferă o rețetă pentru a te feri de astfel de pericole existente în mediul on-line.
Banca Transilvania, avertisment serios de Black Friday!
Pentru a fi în siguranță, nu da nimănui datele cardului sau informațiile de acces în aplicațiile bancare.
„Nu da nimănui datele cardului sau informații pentru acces în aplicațiile bancare”, își atenționează BT clienții, într-un mesaj postat pe pagina de socializare.
Banca Transilvania dă ca exemple: userul și parola, one-time password, precum și alte credențiale.
De asemenea, gigantul bancar românesc te avertizează că, dacă cineva îți promite un câștig rapid și sigur, printr-o investiție, în mod clar este o fraudă.
„Citește cu atenție orice mesaj sau reclamă și ai mare grijă la ce platforme de investiții utilizezi”, anunță reprezentanții instituției bancare.
Un alt mesaj de atenționare al liderului pieței bancare din România este următorul: „Nu accesa linkuri primite din surse necunoscute: pe e-mail, prin SMS, prin social media, WhatsApp, Signal, Telegram etc.”.
Nu descărca aplicații ce permit controlul la distanță
Mai mult, reprezentanții Banca Transilvania te sfătuiesc să nu descarci aplicații care permit controlul la distanță pe calculatorul personal sau pe telefonul mobil.
Astfel, fraudatorii vor avea un acces total asupra conturilor tale bancare și, în mod evident, nu ai dori asta.
„Nu descărca aplicații care permit controlul la distanță la solicitarea unor persoane străine. Prin instalarea unor aplicații pe calculatorul personal sau pe telefonul mobil, poți oferi fraudatorilor controlul total, de la distanță, asupra conturilor tale bancare”, mai afirmă Banca Transilvania.