Noi aeronave F-16 au intrat în dotarea Armatei României

Noi aeronave F-16 au intrat în dotarea Armatei României

Noi avioane de luptă F-16 Fighting Falcon au intrat în dotarea Armatei României, potrivit unui comunicat de presă al MApN.

Ne puteți urmări și pe Google News

Joi, 24 octombrie, trei aeronave F-16 au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare, precizează Ministerul Apărării.

Citește și Așa arată proiectul pe care s-au înțeles rezerviștii cu Ciolacu. Capcana de care se tem polițiștii și militarii

Un nou lot de trei aeronave F-16 Fighting Falcon a sosit zilele trecute la Câmpia Turzii

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat joi, 24 octombrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Aceasta este cea de-a patra serie de trei aeronave F-16 sosite în țară, din cele cumpărate de România de la Regatul Norvegiei, împreună cu pachetul de bunuri și servicii aferent. Finalizarea recepției întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025”, a informat MApN.

Citește și Lovitura în plin pe care i-o pregătesc lui Marcel Ciolacu polițiștii și militarii, dacă premierul PSD nu se ține de cuvânt

32 de aeronave F-16 au fost achiziționate de România

Reamintim că țara noastră a achiziționat 32 de aeronave F-16 de la Guvernului Norvegiei.

Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii), transmite Ministerul Apărării.

Conform MApN, avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate.

Părerea ta contează pentru noi