Un cunoscut general atenționează că România e ținta unui război hibrid declanșat de Federația Rusă

Un cunoscut general atenționează că România e ținta unui război hibrid declanșat de Federația Rusă

Generalul (r) Dan Grecu, doctor în științe militare și informații, trage un semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în Dobrogea și în unele județe din Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit generalului în rezervă din Armata României, Rusia lui Putin a declanșat un război electronic, iar printre țintele sale se numără și România.

Citește și Silit de polițiști și militari să ia măsuri, Ciolacu a cedat! Se rezolvă în regim de urgență

„Federația Rusă folosește de mai mult timp această tehnică de bruiaj a semnalelor GPS. Aviația civilă e prima afectată, pentru că aceste acțiuni de bruiaj au ca rezultat faptul că împiedică avioanele să determine poziția corectă față de sol. S-au întâmplat astfel de lucruri, în special în zona statelor baltice, a Finlandei, a Poloniei, dar s-au resimțit influențele și la noi, în special în Dobrogea și în unele județe din sudul Moldovei (…) „De ce acest semnal? Este clar că este vorba de o formă de război hibrid. E o formă de război hibrid prin care ei încearcă să producă pagube de economice companiilor aeriene străine din țările pe care le consideră ostile. E un pericol și pentru avioanele care zboară deasupra României pentru că se pot întâmpla accidente, dacă sunt bruiate și își pierd orientarea”, a spus, pentru Adevărul, Grecu.

Dan Grecu face o paralelă cu ce s-a întâmplat la Revoluția din Decembrie 1989

Citește și Foto. Mii de polițiști și rezerviști au blocat Piața Victoriei! Toată presiunea pe Marcel Ciolacu!

Grecu amintește de ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989, când forțele armate au fost supuse unui război electronic.

Generalul a dezvăluit că nu avem niciun mijloc aerian care să fi fost distrus sau identificat în acea perioadă.

„Rușii nu trebuie subestimați sub nicio formă nici la acest capitol, iar NATO nu-i subestimează niciun moment. Vă amintiți ce s-a întâmplat la Revoluție? Militarii care sunt mai la vârsta mea să-și amintească doar ce s-a întâmplat în decembrie 89, când eram «asaltați» de avioane, de «o aviație necunoscută, teroristă» și am tras cu rachete și artilerie, dar până la urmă n-am găsit decât niște niște reflectoare care imitau o posibilă țintă. Noi am fost supuși, forțele armate au fost supuse un imens război electronic prin simularea unor acțiuni aeriene pe diferite direcții atât în jurul Bucureștiului, cât și în jurul Clujului și în multe alte zone. În realitate, cum bine se știe, nu avem niciun mijloc aerian care să fi fost identificat, distrus, lovit în acea perioadă”, a afirmat generalul Grecu, pentru Adevărul.

Părerea ta contează pentru noi