În această dimineață, polițiștii din întreaga țară au demarat o acțiune de amploare, în toate județele țării și în Capitală, într-un dosar privitor la nerespectarea armelor și munițiilor.
316 persoane au cumpărat arme neletale de pe un site, acestea fiindu-le livrate acasă, prin curier.
Astfel, la nivel național, Poliția Română derulează astăzi o operațiune pentru depistarea acelor arme.
Directorul de Cabinet al șefului IGPR, Georgian Drăgan, a dezvăluit că zeci de astfel de arme au fost, până la această oră, descoperite.
Trebuie menționat faptul că unele percheziții sunt încă în desfășurare.
Citește și Bilanț înfiorător al raziei în forță a Poliției: 47 de săbii, 4 pistoale și o pușcă de vânătoare cu lunetă!
„Astăzi Poliția Română derulează o amplă operațiune la nivel național, în toate județele țării, precum și în Capitală.
În cadrul acestei operațiuni, efectuăm 316 percheziții în domeniul regimului armelor și munițiilor.
În mod concret, este vorba despre un dosar penal aflat în instrumentare la nivelul IPJ Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în care sunt vizate aceste infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Persoane fizice din România, 316 la număr, au achiziționat arme de pe un site. Aceste arme sunt neletale, dar supuse autorizării. Așadar, persoanele le dețin în mod ilegal.
În cadrul acestor percheziții, până la această oră, au fost depistate și ridicate deja zeci de astfel de arme. Au fost duse la sediul Poliției și persoanele identificate, în vederea audierii”, a declarat Georgian Drăgan, directorului de Cabinet al șefului IGPR.
Comunicatul IGPR:
„La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor _arme, explozivi și substanțe periculoase_, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării.
Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.
Armele au fost achiziționate de pe un site din afara țării
„Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.
Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.
De asemenea, la această oră, au loc acțiuni de tip ,,RAZIE”, în toată țara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, au explicat polițiștii.

