Astăzi se împlinesc 85 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. La 23 august 1939, la Moscova, era semnat semnat pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică, cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov.
Prin acesta, cele două mari puteri împărțeau Europa. În urma acestui pact, care conținea un protocol secret, Basarabia și Bucovina de Nord ajungeau în sfera de influență sovietică. Ulterior, la 28 iunie 1940, avut loc Basarabia a fost ocupată de sovietici.
Tot la data de 23 august, dar în anul 1944, a avut loc lovitura de stat prin care Mareșalul Ion Antonescu a fost răsturnat de la putere de către Regele Mihai I.
Au urmat ani grei pentru România, țara noastră fiind ocupată, în cele din urmă, de armata sovietică.
Specialitățile „Armatei Roșii”: crime, jafuri și violuri
Scriitorul Stelian Tănase portretizează comportamentul „Armatei Roșii”, în cartea sa – „Zvonuri despre sfârșitul lumii București, 1944-1953”.
Căderea serii devenea o aventură pentru bucureșteni în toamna anului 1944, jafurile, crimele și violurile fiind specialitățile soldaților bolșevici.
„Pentru bucureștean, în toamna lui 1944, a ieși pe stradă era o aventură periculoasă. Mai ales seara. Riscul de a fi atacat, dezbrăcat de haine, jefuit de portofel, descălțat de pantofi, bătut, ucis era extrem de mare. Știrile despre asemenea incidente circulau cu repeziciune. Lumea s-a lămurit repede. S-a instalat teroarea. Autoritățile românești, neputincioase. Prăvăliile, localurile, depozitele de mărfuri erau țintele predilecte ale militarului din Krasnaia Armia. Femeile, indiferent de vârstă, preferau să rămână acasă, cu lacătul pe ușă, temându-se să nu fie violate. Nici acasă nu erau în siguranță, soldatul rus nu avea o problemă să spargă ușa”, spune Stelian Tănase.
Tănase citează și relatarea Mariei Cantacuzino-Enescu, din „Umbre și lumini. Aventurile unei prințese moldave”.
Prințesa povestește cum măcelurile în plină stradă erau la ordinea zilei.
„Un fel de euforie generală domnea, în acel timp al armistițiului, lumea începea din nou să creadă în siguranță și viață bună, fără să-și dea seama ce înșelătoare era această liniște… Lumea nu dădea decât puțină atenție exceselor la care se deda soldățimea sovietică […]. Măceluri în plină stradă, un glonte de revolver la tâmplă sau la ceafă, specialitate a soldaților bolșevici… pentru un „da” sau un „nu”, pentru un ceas refuzat unui tavarasci, atlfel om de treabă ce mângâia câini și copii atunci când nu era mânat de lăcomie primitivă sau de votcă. Case jefuite în intregime, violuri, împușcături – lugubre, cu siguranță, după asfințitul soarelui, ca și în plină zi, de altfel, țipete de ajutor fără ca cineva să le sară în ajutor… Câte țipete din acestea nu am auzit prin ferestrele cu gratii ale imobilului anexă ale palatului Cantacuzino, unde locuiam, înfiorându-mă, sigur, dar felicitându-mă că nu eram în stradă”, își amintea Maruca Cantacuzino, în cartea sa.
Cum a legitimat Stalin violurile Armatei Roșii, inclusiv pe cele din România: „Și ce-i așa grozav dacă își face un pic de cap cu o femeie?”
În mod evident, Iosif Stalin era la curent cu atrocitățile comise de soldații săi.
Modul în care a legitimat Stalin violurile soldaților ruși, inclusiv pe cele din România, reiese din dialogul pe care l-a purtat cu politicianul iugoslav Milovan Djilas.
„La sfârșitul lui 1944, când Armata Roșie a ajuns pe teritoriul Iugoslaviei și a eliberat țara împreună cu unitățile iugoslave, au început să apară relatări alarmante despre nelegiuirile soldaților sovietici.
Conform renumitului politician comunist și scriitor iulgoslav Milovan Djilas, s-au înregistrat peste 100 de cazuri de violuri și crime asupra femeilor și peste 1.000 de jafuri. Conducerea iugoslavă a făcut apel la comandamentul Armatei Roșii, dar a fost luată în derâdere. Iugoslavii au fost acuzați de calomnie. Când chestiunea a ajuns la urechile lui Stalin, acesta i-a sprijinit pe militarii săi și a făcut acuzații politice grosolane la adresa iugoslavilor”, scrie istoricul rus Oleg Hlevniuk, în lucrarea „Stalin – O nouă biografie a unui dictator”.
Ulterior, în aprilie 1945, când a dorit să potolească scandalul, Stalin a încercat să-l împace pe Djilas, spunându-i următoarele:
„Închipuiește-ți un om care a răzbătut de la Stalingrad până la Belgdrad – mii de kilometri prin teritoriul lui pustiit, văzând cum îi mor camarazii și oamenii cei mai apropiaț!
Poate un astfel de om să reacționeze cu adevărat normal? Și ce-i așa grozav dacă își face un pic de cap cu o femeie după asemenea orori?
Îți închipuiai că Armata Roșie e ideală. Nu e ideală și nu ar fi ideală nici fără un anumit procentaj de elemente criminale – noi am deschis închisorile și am luat pe toată lumea în armată. […] Trebuie să înțelegi războiul. Și Armata Roșie nu e ideală. Important era să-i bată pe nemți – și îi bate bine. Toate celelalte vin pe locul al doilea”.