În anul 2023, Marian Oprișan și soția sa au cumpărat un teren intravilan de 11.174 metri pătrați și o casă de locuit de 615 metri pătrați, conform declarației de avere completate de social-democrat și care a fost verificată de AnchetaZilei.ro.
Conform informațiilor apărute în spațiul public, Marian Oprișan, cunoscut baron PSD de Vrancea, a cumpărat domeniul chiar de la mama sa.
Mama sa, potrivit declarației consultate de AnchetaZilei.ro și care a fost depusă de Oprișan în 2024, a făcut „transferuri familiale” către fiul său în valoare de 9.989.171 de lei – peste 2 milioane de euro, conform cursului BNR – și 51.466 de euro.
Gherarde Lucia, mama lui Oprișan, a făcut următoarele transferurile familiale către fiul său:
- 51.466 EUR
- 1.175.450 RON
- 1.273.000 RON
- 4.772.160 RON
- 2.768.561 RON
Patru dintre aceste transferuri familiale, ce figurează la rubrica „Cadouri”, apăreau în 2023 la rubrica „Datorii”
Patru dintre transferurile familiale făcute de Lucia Gherarde către fiul său figurau și declarația completată de Oprișan în 2023, doar că acestea apăreau ca împrumuturi, la rubrica „Datorii”, după cum se poate observa în captura foto pe care v-o prezintă AnchetaZilei.ro.
Cum au fost transformate „datoriile” în „cadouri”
Întrebat de jurnaliștii de la Presshub.ro, în 2023, de unde a avut bani să cumpere imensa proprietate deținută de mama sa, Oprișan a răspuns că banii provin chiar de la aceasta.
De asemenea, el preciza, la momentul respectiv, că va modifica și declarația de avere, că nu a fost împrumutat de mamă, ci că aceasta i-a făcut transferuri familiale, fiind vorba de o relație mamă-fiu.
„V-am mai spus-o o dată și o repet, terminați-o cu populismele, cu pensiile, cu poveștile de genul ăsta. Banii provin din tranzacții imobiliare pe care le-a făcut mama mea. Și eu am avut bani de la mama mea. Nu m-a împrumutat. Este vorba de mamă și fiu aici.
O să modificăm și declarația de avere. Transferuri familiale. Atâta timp cât am plătit taxe, am plătit impozite, am plătit tot, tot ce trebuia plătit la statul român, îți doresc o zi bună. E studiu de evaluare făcut, cu evaluator autorizat. Eu am avut bani, de unde i-am avut scrie în declarația de avere. Familia mea e curată ca lacrima, am plătit impozite la statul român, nu avem nimic să ne reproșăm, nu am furat niciun leu”, spune el, la vremea respectivă, pentru sursa citată.
Declarații contradictorii! „Mama mea sunt eu”
Întrebat de Paula Herlo, de la „România, te iubesc!”, în anul 2019, cum a ajuns mama sa să facă afaceri cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, Marian Oprișan oferea un răspuns halucinant: „Mama mea sunt eu”.
„Eu am mai spus-o și public: Mama mea sunt eu! Da? Ca să nu avem niciun fel de discuție, iar eu n-am nimic de ascuns”, spunea, la vremea respectivă, Oprișan.
Iată că situația s-a schimbat, iar Marian Oprișan susține că el are bani de la mama sa.