Reglare de conturi în mafia italiană! Un membru Camorra a fost ucis în plină stradă de doi indivizi aflați pe motocicletă.
Carmine Notturno, un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost împușcat în repetate rânduri la 10 august, în Napoli, în cartierul San Giovanni a Teduccio.
Victima nu a avut nicio șansă, notează jurnaliștii de la Il Matino.
Notturno era un cunoscut infractor, membru al clanului D’Amico, clan aflat în umbra familiei Mazzarella, conform presei din Peninsulă.
Camorra continuă să fie o problemă pentru siguranța publică din Italia
Conform gaeta.it, uciderea lui Carmine Notturno în stil mafiot, în plină stradă, arată o adevărată problemă cu care se confruntă Italia: Camorra.
Camorra continuă să fie o problemă semnificativă pentru siguranța publică, scrie sursa citată.
Mai mult, potrivit jurnaliștilor menționați, uciderea lui Carmine Notturno nu este un caz izolat, ci mai degrabă o luptă pentru putere dusă între familiile mafiote.
Victima, cu numeroase antecedente penale, era implicată în afaceri ilegale, inclusiv trafic de droguri, fiind asociată cu clanul D’Amico – considerat unul dintre cele mai puternice din zonă.
Ciocnirile între clanurile din Camorra sunt frecvente și violente și, de multe ori, se petrec în plină zi, printre oameni.
Conform unor surse din anchetă ale gaeta.it, clanul D’Amico este în plin război cu alte grupări infracționale din San Giovanni a Teduccio, un cartier aflat la periferia orașului Napoli.
Cei din D’Amico se războiescu clanurile Rinaldi-De Luca Bossa, Casella și Minichini, susțin jurnaliștii menționați.
Astfel, spun ei, uciderea lui Carmine Notturno nu reprezintă nimic altceva decât o piesă dintr-un sistem de alianțe și rivalități.