Cine e fosta Miss Boboc ajunsă azi șefă în Poliție
În anul 2012 numele său apărea într-un articol din presa locală. La mai bine de un deceniu distanță, fosta Miss Boboc este inspector de poliție și șefă de serviciu.
Este vorba despre șefa împuternicită a Serviciului de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), inspectorul de poliție Crina Eșanu.
La vremea în care era studentă în anul I la Facultatea de Drept și Administrație la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Crina Alexandra Eșanu a fost desemnată „Miss Boboc 2012”, conform unui articol public de Desteptarea.ro.

În anul 2017 a fost încadrată în Poliție, din sursă externă
Crina Eșanu a intrat în Poliția Română, în anul 2017, fiind încadrată din sursă externă.
Ea a ajuns cunoscută opiniei publice în anul 2018, după ce a ajutat o femeie căreia îi fusese furat telefonul. Crina, cu ajutorul colegilor, a prins hoțul și i-a returnat telefonul femeii.
Mesajul femeii ajutate de Crina Eșanu a fost distribuit pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
„Bună ziua! Astăzi am trecut prin Piața Victoriei și am văzut o polițistă dirijând circulația. Acum câteva luni, în timp ce mă întorceam acasă de la muncă, un individ mi-a smuls telefonul din mână. M-am speriat atât de tare încât nu am avut nicio reacție, mai ales că nici cei din jurul meu, care sigur au observat furtul, nu au zis nimic.
Am început să tremur de spaimă și am căutat în jur un punct de sprijin. Am mers spre strada principală și norocul meu a fost să o văd pe această polițistă. Era în mijlocul intersecției. Nu știu cum am traversat spre ea, pentru că eram foarte speriată și plângeam. Îmi aduc aminte doar că i-am spus: – Mi-a furat telefonul!
În acel moment m-a tras spre trotuar și m-a întrebat cum s-a întâmplat și cum era îmbrăcat hoțul. Nu știu ce i-am zis, cert este că m-a lăsat cu un coleg de al ei, în timp ce ea s-a urcat în mașina de poliție cu un alt coleg și au plecat. Nu a trecut mult timp și s-au întors.
– Acesta este telefonul dumneavoastră?
Abia atunci mi-am revenit. Telefonul meu fusese recuperat.
– Și hoțul?
– Este încătușat în mașină. Vă rugăm să mergem împreună la secția de poliție să întocmim documentele!
Cum spuneam, astăzi am văzut-o în intersecție. Fiind în autobuz mi-a venit să strig ÎȚI MULȚUMESC!, dar m-am ferit de penibilul situației, pentru că nimeni nu știa povestea mea. Așa că, vreau să-i mulțumiți în numele meu! Sigur puteți da de ea. Este blondă și foarte frumoasă. Și mai spuneți-i să zâmbească, pentru că are de ce. Teodora”, a fost mesajul adresat Crinei Eșanu și făcut public pe pagina MAI.
Din stradă, direct pe platoul de filmare!
În anul 2022, la 29 de ani, Crina Eșanu s-a numărat printre protagoniștii serialului „Oamenii Legii”, difuzat AXN.
IGPR informa, în luna noiembrie 2022, că Eșanu va participa la filmări, împreună cu alți șapte polițiști.
„Serialul Oamenii Legii urmărește patru echipe din cadrul Poliției Române care se confruntă cu cele mai interesante cazuri și care intervin acolo unde legea și ordinea par a fi încălcate. Pe 14 noiembrie, de la ora 18.00, telespectatorii AXN vor face cunoștință cu cei opt polițiști români, care vor avea de rezolvat misiuni diverse și cazuri complexe.
Echipa 1 este formată din Crina Eșanu, subinspector de poliție, în vârstă de 29 de ani, cu 5 ani de experiență și Costică Neagu, agent de poliție, în vârstă de 23 de ani, cu 4 ani de experiență.
Cu peste 25 de ani în cadrul Poliției Române, Viorel Teacă, agent șef principal de poliție, în vârstă de 46 de ani și Alin Constantin, agent șef adjunct de poliție, 36 de ani, cu peste 10 ani în serviciul public, primii cinci ca pompier și apoi ca polițist formează echipa 2.
Echipa 3 îi aduce alături pe Alina Manea – inspector de poliție, în vârstă de 34 de ani, cu 10 ani de experiență și Robert Alioni – agent de poliție, în vârstă de 25 de ani, cu doi ani de experiență.
Iar în completare vine echipa 4, cu doi agenți de poliție, de 37 de ani, Mihai Stan – agent șef principal de poliție, cu peste 16 ani de experiență și Ciprian Lupu – agent de poliție, cu 4 ani de experiență”, anunțat IGPR, la vremea respectivă.