Când primește Ana Bărbosu medalia olimpică de bronz – COSR, solicitare în ceea ce o privește pe Sabrina Voinea, după apelul Nadiei

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a anunțat că gimnasta Ana Maria Bărbosu va primi, în mod oficial, medalia olimpică de bronz.

Concret, Anei Bărbosu îi va fi înmânată medalia de bronz vineri, 16 august 2024, începând cu ora 15:30, conform COSR.

Ne puteți urmări și pe Google News

E important de menționat că sportiva noastră nu va primi medalia care i-a fost dată americancei Jordan Chiles.

Modificarea orei de începere pentru evenimentul de înmânare a medaliei olimpice de bronz gimnastei Ana Maria Barbosu!!

Ceremonia va avea loc vineri, 16 august 2024, de la ora 15.30.

Medalia îi va fi înmânată de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România, și de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român în cadrul unui eveniment care va avea loc pe esplanada Casei Olimpice din București.

Citește și Șmenul sovietic de la Olimpiada de la Moscova! Cum i-a fost furat aurul Nadiei Comăneci

COSR a intrat, luni, la Paris, în posesia medaliei ce îi va fi înmânată Anei Bărbosu

Comitetul Olimpic și Sportiv Român primit luni, la Paris, medalia de bronz cuvenită gimnastei Ana Maria Barbosu, medalie atribuită României prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Aceasta a fost înmânată reprezentantului COSR de către Comitetul de Organizare, cu acordul Comitetului Internațional Olimpic, se arată într-un comunicat de presă.

COSR anunță că medalia pe care o va primi Ana nu e cea căreia i-a fost înmânată lui Chiles la Paris

„Facem precizarea că, medalia care a intrat în posesia COSR nu este fizic aceeași medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol”, a informat COSR.

De asemenea, Comitetul Olimpic și Sportiv Român face apel la cei care soluționează cazul să țină cont de efectele emoționale și de sănătatea mintală a sportivelor:

„În plin context internațional, care instigă sportivii unii împotriva altora, Comitetul Olimpic și Sportiv Român face apel la cei care soluționează cazul să țină cont de efectele emoționale și de sănatatea mintală a sportivelor Ana Maria Barbosu, Jordan Chiles și Sabrina Voinea Maneca. Pentru noi ele sunt victimele acestei situații create în urma problemelor de arbitraj din finala olimpică de la sol. Ne delimităm de atacurile la persoană, sunt total nejustificate și considerăm că trebuiesc stopate”.

COSR vrea ca și Sabrina Voinea să primească bronzul olimpic

Mai mult, COSR dorește ca toate cele trei sportive – Ana Bărbosu, Sabrina Voinea și Jordan Chiles – să beneficieze, la această ediție a Jocurilor Olimpice, de medalia de bronz.

Conform Comitetului, așa cum a cerut și Nadia Comăneci, se cere doar ca sportivele să fie corect arbitrate și să nu aibă de suferit.

„Noi dorim ca fiecare sportiv să primească o medalie și credem că în acest moment, ținând cont de tot ceea ce se întâmplă la nivel internațional, cea mai înțeleaptă decizie este aceea de a de a se acorda celor trei sportive câte o medalie de bronz.

Așa cum a cerut și Nadia Comăneci, ne dorim ca aceste sportive să fie corect arbitrate în competiție și toată lumea să înțeleagă că este o competiție sportivă, că pot apărea greșeli de arbitraj, fără intenție, dar că nimeni nu dorește medalia altcuiva, doar medalia pe care o merită”, a comunicat COSR.

Nadia Comăneci a făcut anterior un apel ca toate cele trei sportive să fie respectate, dând vina, pentru situația creată, pe factorii de decizie.

Părerea ta contează pentru noi