Sabrina Voinea lansează acuzații grave la adresa arbitrilor din finala probei de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Sportiva noastră susține că arbitrele i-au arătat la contestație o poză care era din altă zi, nu din ziua finalei de la sol, care a avut loc luni, 5 august.
Sabrina Voinea a dezvăluit, la Antena 3, că reprezentantele juriului i-au spus că a ieșit de pe covor, ceea ce nu e adevărat.
Ea acuză că poza era una falsă.
Citește și Șmenul sovietic de la Olimpiada de la Moscova! Cum i-a fost furat aurul Nadiei Comăneci
„Nu știu exact ce părere au avut arbitrele, eu mi-am făcut solul cât am putut de bine, am tras până la capăt de mine, am reușit toate liniile acrobatice, nu am ieșit deloc din sol, mi-am făcut toată artistica, dar iată că arbitrele nu știu ce au văzut.
Au văzut altceva și m-au depunctat cu 0.1, doar că nu știu pe ce. Ele au spus că am ieșit din covor, dar eu nu am ieșit. Au avut o poză la îndemână în care au zis că eu am ieșit din covor, doar că acea poză nu era de ieri (n.r. – luni, ziua finalei).
(…) În poza aia mi-au prins doar călcâiul, nu mi-au prins și costumul sau altceva. Deci e o poză falsă, care nu e făcută ieri”, a spus Sabrina Voinea.
Camelia Voinea a prezentat o nouă dovadă din care reiese că fiica sa nu a ieșit de pe covor
Mama Sabrinei Voinea, Camelia Voinea, a prezentat o nouă dovadă că sportiva noastră nu a pășit în afara covorului, în finala probei la sol de la Jocurile Olimpice.
Camelia Voinea, care este și antrenoarea Sabrinei, susține că este exclus ca gimnasta română să fi ieșit de pe covor.
Camelia Voinea anunță că va merge până în pânzele albe, pentru a-i face dreptate fiicei sale, pe care o consideră adevărata medaliată de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Citește și Sabrina Voinea se retrage din gimnastică, după bătaia de joc de la Jocurile Olimpice de la Paris: Pentru drepturile noastre, nu se zbate nimeni!
Postarea Cameliei Voinea:
„Vi se pare cumva că a ieșit din covor Sabrina?
Exclus….
Mă voi adresa TAS-ULUI si protectiei copilului ptr nedreptatea creată. Este normal ca FRG să nu apere drepturile Sabrinei?
Dacă vor face FRG vreo plângere este strict pentru zecimea Sabrinei furată nicidecum contestarea notei altei sportive,nu ai voie să contești nota altei sportive. Eu am depus contestația ptr zecimea nedreptății Sabrinei nu a fost luată în calcul,ea clar era pe podium înaintea celor două gimnaste.
Nedreptatea a fost făcută doar la Sabrina cu zecimea, restul să fim foarte clari și-au primit nota ptr ceea ce au făcut. Am probe clare și voi merge până în pânzele albe,încă odată spun nedreptatea a fost făcută doar la Sabrina cu zecime furată, restul au primit nota reală, de acum înainte voi spune tot și toate nedreptățile prin care trec și am trecut,mă voi adresa departe,e țara lui papură Vodă.
Unde trăim? Vreau să văd ce face FRG ptr nedreptatea Sabrinei. Aici spun punct și voi lupta până la final sunt multe de spus….
Mulțumim vouă și sprijinul tuturor românilor pentru care am concurat cu onoare. Dacă ar fi fost medalie ve-o dedicam vouă, noi iubim românii și țara în care trăim! Să dăm toate cărțile pe față, apoi discutăm și de ce Sabrina nu a făcut individualul compus?
A demonstrat acum două luni la Europene! Vom face expertiză la tot inclusiv la nota arbitrei românce la calificări sol care o voi cere,veți rămâne foarte surprinși. Medalia ii aparține clar Sabrinei! Să auzim de bine! Iubim România!”.