Pe final de iulie 2024, iese din scenă o mare bancă din România! Ce se întâmplă cu clienții săi

Pe final lunii iulie 2024, iese din scenă o importantă bancă din țara noastră! Ce se va întâmpla cu clienții instituției bancare?

Cea mai mare bancă din România, Banca Transilvania, a transmis că a achiziționat afacerile grupului maghiar OTP Bank de pe piața locală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tranzacția a fost finalizată marți, 30 iulie 2024, conform unui comunicat de presă emis de către Banca Transilvania.

Ce se va întâmpla cu clienții OTP Bank România?

Potrivit comunicatului citat, în perioada integrării în Grupul Banca Transilvania și până la fuziune, OTP Bank România și Banca Transilvania, respectiv celelalte subsidiare își vor desfășura activitatea independent.

Astfel, dacă sunteți clienții OTP, vă întrebați, cu siguranță: ce se va întâmpla de acum înainte?

Ei bine, e esențial de menționat că etapa de tranziție nu aduce schimbări imediate pentru clienți, așa încât pentru servicii, produse, consultanță și operațiuni este necesar să se adreseze, în continuare, echipelor OTP Bank România și ale celorlalte subsidiare. Pe măsura parcurgerii de noi etape ale integrării, clienții vor fi informați cu privire la toate noutățile aduse de integrare.

Banca Transilvania va continua angajamentele inițiate de OTP Group față de Fundația Bethlen Gabor, cum sunt serviciile oferite bilingv clienților OTP Bank România, unde este necesar, transmite BT.

Șeful BT anunță că banca pe care o conduce este pregătită pentru o integrare rapidă a OTP

Horia Ciorcilă, președintele CA-ului Banca Transilvania, a oferit și o primă reacție, după ce grupul BT a finalizat achiziția OTP Bank.

„Banca Transilvania are un istoric foarte reușit atât în ceea ce privește creșterea organică, cât și achizițiile. Integrările companiilor achiziționate ne-au ajutat să ne formăm capabilități unice, să ajungem liderul pieței românești și să trasăm strategia Grupului Banca Transilvania pentru a deveni lider în toate segmentele.

Pasul făcut azi este în această direcție și întărește angajamentul nostru de a susține economia românească. Mulțumim, OTP Group, pentru încredere, iar echipei OTP Bank România, pentru ce a realizat timp de 20 de ani. BT este pregătită pentru o integrare rapidă și lină, sunt încrezător că vom face o execuție foarte bună a integrării în Grupul Banca Transilvania, în interesul clienților, angajaților și al pieței.” – Horia Ciorcilă, Președinte al Consiliului de Administrație, Banca Transilvania

Banca Transilvania a achiziționat, marți, OTP Bank România, precum și celelalte subsidiare ale OTP Group din țara noastră.

O singură subsidiară a OTP Group, OTP Asset Management, este încă în etapa de aprobare de către autorități.

Primul pas a fost făcut în februarie 2024, când BT și OTP Group au anunțat semnarea acordului de achiziție.

Celelalte subsidiare cumpărate de Banca Transilvania sunt OTP Leasing România, OTP Asset Management România, OTP Factoring România, OTP Consulting România, OTP Advisors România și Fundația OTP Bank România. Având în vedere că tranzacția a fost finalizată, Banca Transilvania începe integrarea OTP Bank România și a celorlalte subsidiare.

Părerea ta contează pentru noi