România, la comanda grupării navale permanente NATO de luptă împotriva minelor

0

Sursa foto: Facebook MApN

Forțele Navale Române au preluat șefia grupării navale permanente NATO de luptă împotriva minelor SNMCMG-2.

Ceremonia de preluarea a comenzii a avut loc vineri, 28 iunie, în Baza Navală din Salamis, Grecia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru următoarele șase luni, pavilionul NATO va fi arborat la bordul puitorului de mine si plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”.

Citește și Zeci de transportoare blindate Piranha 5 vor fi primite de Armata României, în luna iulie! Anunțul șefului UMB

Comunicatul MApN:

Forțele Navale Române au preluat comanda grupării navale permanente NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2

Vineri, 28 iunie, a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii grupării navale permanente NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2, în Baza Navală din Salamis, Grecia.

Ceremonia a fost prezidată de comodorul grec Ilias RAPTIS, comandantul aviației navale la NATO (COM MAR AIR) din partea MARCOM, iar reprezentatul Statului Major al Forțelor Navale a fost contraamiralul de flotilă Auraș Liviu Coman, comandantul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu”.

De asemenea, la activitate au participat echipajele navelor din compunerea grupării navale din Grecia, Italia și România.

Comandorul Sebastian Barote a preluat comanda grupării de la comandorul Fotios PARASKEVAS, iar pentru următoarele șase luni pavilionul NATO va fi arborat la bordul puitorului de mine si plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”.

Corespondență transmisă de locotenent-comandor Mihaela Zaharia”

Please follow and like us:

Părerea ta contează pentru noi