DNA a descins la Poliție! S-ar fi falsificat acte pentru ca șeful să fie albit

0

Sursa foto: Facebook DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, luni, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Angajați ai IPJ Cluj sunt suspectați că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, fiind vorba de infracțiuni asimilate celor de corupție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel vizat de percheziții ar fi chiar șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Mihai Rus.

Citește și Intrăm în Schengen-ul terestru în 2024? Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, dezvăluiri din spatele ușilor închise

DNA a confirmat perchezițiile la Poliție

„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2024, de către angajați ai Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În cursul zilei de 17 iunie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 (două) locații situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, ambele fiind sediile unor instituții publice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a comunicat DNA.

Citește și EXCLUSIV Dezvăluire despre Mineriada din 13-15 iunie! Generalul-magistrat Ioan Dan, fost șef-adjunct al Parchetelor Militare: Omul Securității, propulsat de Gelu Voican Voiculescu, mi-a spus că va fi ‘Ziua Cuțitelor Lungi’

S-ar fi falsificat acte pentru ca șeful să fie albit

Antena 3 a dezvăluit astăzi că s-ar fi falsificat acte pentru ca șeful IPJ Cluj, Mihai Rus, să fie albit.

Despre ce e vorba?

Din primele informații, ar fi vorba despre acuzații de instigare la abuz în serviciu, dar și de infracțiune de fals în acte. Sursele citate au declarat pentru Antena 3 CNN că șeful Poliției Cluj ar fi beneficiat de falsificarea unor procese verbale, după ce ar fi condus pe o porțiune de drum cu o viteză excesivă de 120 km/h, în timp ce, în acte, apare că soția acestuia s-ar fi aflat la volan, a scris Antena 3.

Cei care ar fi falsificat actele ar fi fost agenții de la Poliția Rutieră. Acesta este și motivul perchezițiilor din această dimineață de la Poliția Rutieră Cluj, dar și de la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj, spune jurnaliștii menționați.

Citește și INTERVIU EXCLUSIV Generalul magistrat Ioan Dan, fost șef al Parchetelor Militare, răstoarnă Dosarul Revoluției: ‘Șeful suprem al Securității a spus unde trebuie căutați teroriștii’

Părerea ta contează pentru noi