Un român a fost prins că spiona pentru Rusia lui Putin

Un cetățean român a fost arestat preventiv pentru trădare, el fiind prins că spiona pentru Rusia lui Vladimir Putin.

Conform unui comunicat al Poliției Române, bărbatul ar fi supravegheat, începând cu anul 2022, obiective militare românești sau aparținând NATO.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, informațiile respective ajungeau la Ambasada Rusiei în România.

Concret, bărbatul colecta informații militare și fotografia tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina.

Citește și Video. ‘Sirena’, prima femeie-pilot de F-35, declarații direct din carlingă pentru AnchetaZilei.ro

Anunțul Poliției Române:

„La data de 23 mai 2024, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și din cadrul structurilor subordonate, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite (cetățean român), cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, începând cu anul 2022, persoana cercetată ar fi supravegheat unele obiective militare românești sau aparținând NATO, amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-ar fi transmis către diplomați din cadrul unei ambasade străine în România”, au precizat polițiștii. 

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile 

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea persoanei cercetate, ulterior fiind sesizată Curtea de Apel București, care a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Serviciul Tehnic și de Criminalistică al D.I.I.C.O.T.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat IGPR. 

Părerea ta contează pentru noi