Un șef din Protecția Consumatorilor, cercetat pentru fapte de corupție de DNA! Horia Constantinescu, fost șef al ANPC, l-a menținut în funcție, deși fusese condamnat definitiv în 2023

Sursa foto: Info Sud-Est

Un șef din Protecția Consumatorilor este suspendat din funcție și cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru fapte de corupție.

Este vorba despre Mircea Diacon, comisarul-șef adjunct al Comisariatului Județean de Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ianuarie 2023 dezvăluiam, în exclusivitate, că Diacon a fost condamnat definitiv, pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. La vremea respectivă l-am sunat pe Horia Constantinescu, la acea vreme președinte al ANPC, în prezent candidat PSD la Primăria Constanța.

În momentul în care l-am întrebat dacă îl va demite, Constantinescu mi-a precizat că Legea spune că nu pot să-l mențin în funcție”.

Iată că a fost menținut în funcție până când Horia Constantinescu a devenit candidatul PSD la Primăria Constanța, iar Diacon a ajuns să fie cercetat pentru fapte de corupție de DNA.

Mircea Diacon, comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean de Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna, este suspendat din funcție și cercetat pentru fapte de corupție de procurorii DNA. Informația a fost confirmată marți de prefectul Ráduly István. Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (Brașov) a transmis, pentru covasnamedia.ro, că nu poate oferi detalii pe subiect pentru că ancheta este în curs. Însă a putut să dea asigurări că scandalul nu influențează activitatea instituției, a scris Covasna Media, la 27 martie 2024.

Horia Constantinescu, în momentul în care l-am contactat la 17 ianuarie 2023: „Legea spune că nu pot să-l mențin în funcție”

Eugen Dinu: Cum comentați faptul că șeful-adjunct al Comisariatului Județean Covasna, Mircea Diacon, a fost condamnat definitiv pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, de către Curtea de Apel Brașov?

Horia Constantinescu, șeful ANPC de la acea vreme: De ce ar trebui să comentez eu?

R: Aș dori să știu dacă îl mențineți în funcție.

HC: Legea spune că nu pot să-l mențin în funcție.

R: Am înțeles. Și ați întreprins până acum vreun demers în acest sens?

Horia Constantinescu: Nu am fost informat de această situație, până la acest moment. Cred că la nivelul Comisariatului Regional se știau aceste lucruri, trebuia procedat în consecință, o să verific și vă mulțumesc pentru informație! Nu pot comenta în niciun fel, atât timp cât o instanță s-a pronunțat, este de prisos ca oricine altcineva să mai comenteze în vreun fel.

Mircea Diacon trebuie să achite o amendă penală de 5.000 de lei, altfel va merge la închisoare
La 12 ianuarie 2023, Mircea Gheorghe Diacon a fost condamnat definitiv pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, după o decizie a Curții de Apel Brașov. Anterior, Diacon fusese condamnat de către Judecătoria Sfântu Gheorghe pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, „la pedeapsa amenzii în cuantum de 200 zile-amendă a câte 25 lei/zi amendă, urmând ca inculpatul să execute 5000 lei amendă penală”. Cum Diacon a făcut apel, a venit rândul judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov să judece cazul. Curtea de Apel Brașov a respins apelul făcut de șeful adjunct al CJPC Covasna. Astfel, Mircea Diacon trebuie să achite amenda penală de 5.000 de lei. În caz contrar, zilele-amendă vor fi înlocuite cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, scriam, în Bugetul.ro, la 17 ianuarie 2023.

Please follow and like us:
fb-share-icon