Taxa care i-a scos din sărite pe români va fi eliminată! Anunțul făcut de un cunoscut ministru liberal
Taxa care i-a scos din sărite pe majoritatea românilor va fi eliminată. Aceasta urma să fie introdusă începând cu luna decembrie a anului 2026.
Ministrul Energiei și președintele PNL București, Sebastian Burduja, a dezvăluit, luni, că aceasta va fi eliminată.
Este vorba despre așa-zisa „taxă pe soare”. Sebastian Burduja a anunța eliminarea acesteia.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja:
„Zi plină! De dimineață am participat la inaugarea de către Rețele Electrice Muntenia (PPC) a celei mai importante stații de transformare din sistemul național de distribuție a energiei electrice: Stația Electrică Nord, de pe strada Brazilia nr. 8, în sectorul 1 din București. Proiectul a durat 9 ani, cu o complexitate majoră.
Deservește peste 70.000 de clienți, care nu au fost afectați de lucrările de modernizare. Transformatoare 100% românești. Servicii de calitate mai bune pentru bucureșteni, acomodarea unui număr mai mare de prosumatori.
Și dacă tot avem mai mult spațiu pe Brazilia 8, fix în spatele Guvernului, am lansat către echipa PPC provocarea de a face aici, împreună cu Ministerul Energiei, un hub pentru startup-urile din clean tech, pentru tranziția verde a României.
Cu aceeași ocazie am anunțat eliminarea “taxei pe soare”. Susțin prosumatorii din România. Ei sunt viitorul 3D al energiei: digitalizare, descentralizare, decarbonizare. Mulțumesc tuturor celor care au susținut și susțin acest demers: ANRE, asociațiile de profil, experți în domeniu.
Tot azi am anunțat schema de Contracte pentru Diferență (CfD). 3 miliarde de euro finanțare din Fondul pentru Modernizare asigurată de România în premieră europeană. 5GW energie verde: jumătate solară, jumătate eoliană. Aer mai curat și facturi la un preț corect pentru toți românii. Plus investiții de miliarde de euro pentru economia românească: locuri de muncă, investiții, dezvoltare”.
Ce spune legea
Conform Art. 21 alin. (3) di OUG nr. 163/2022: „Autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor în unul sau mai multe din următoarele cazuri:
a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel național și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau
c) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW.
(4) Prosumatorii de energie din surse regenerabile aflați în aceeași clădire, inclusiv în blocuri de apartamente, au dreptul să se implice împreună în activități prevăzute la alin. (2) și le este permis să convină asupra punerii în comun a energiei din surse regenerabile care este produsă în locul sau locurile în care se află aceștia, fără a aduce atingere taxelor de rețea și altor taxe, comisioane, tarife și impozite relevante aplicabile fiecărui prosumator de energie din surse regenerabile.”