Serviciul Român de Informații (SRI) a început căutările de luptători pentru Brigada Antiteroristă.
Pe site-ul oficial al SRI au fost făcute publice condițiile ce trebuie îndeplinite de cei care doresc să se angajeze ca luptător antiterorist.
Cerințele postului:
- cei care doresc să se angajeze la Brigada Antiteroristă trebuie să fie cel puțin absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat;
- e important de știut că vârsta minimă pentru a participa e 18 ani, dar și că vârsta maximă e 29 de ani;
- există și un criteriu de înălțime: femeile trebuie să aibă înălțimea minimă de 1,65 metri, iar bărbații, de 1,75 metri;
- cetățenia română și domiciliul în țară;
- să nu se afle în curs de cercetare, urmărire sau judecată penală sau să nu fi fost condamnat.
Ar putea constitui avantaje următoarele:
- cursuri/facultăți absolvite în domeniul corelat sau conex activității;
- rezultate foarte bune la materiile de interes (ex.: chimie, fizică, matematică etc.);
- practicarea sportului de performanță;
- nivel superior de cunoaștere a unei limbi de circulație internațională.
Ce aptitudini trebuie să aibă viitorul luptător antiterorist:
- să fie rezistent la efort și la lucrul în ture;
- să aibă spirit de observație și capacitate de analiză dezvoltate;
- să aibă stăpânire de sine și luciditate în condiții de suprasolicitare;
- să aibă condiție fizică.
Despre luptătorul antiterorist
Conform SRI, luptătorul antiterorist are misiunea de a proteja România de ameninţările teroriste, aspect care incumbă necesitatea pregătirii sale temeinice, sub caracter continuu, şi specializării sale pentru executarea în condiţii optime a misiunilor specifice ale Serviciului Român de Informaţii, ca autoritate naţională în domeniu, pe următoarele componente:
Securitatea aeroportuară a aeroporturilor aviaţiei civile din România;
Intervenţia antiteroristă pentru reducerea/eliminarea vulnerabilităţilor factorilor umani şi materiali, prin desfăşurarea unor activităţi specifice de prevenire şi combatere a acţiunilor teroriste;
Intervenţie antiteroristă/contrateroristă pirotehnică ce presupune control tehnic antiterorist, investigare, ridicare, securizare şi neutralizare dispozitive explozive improvizate.
Candidații interesați se pot înscrie în procesul de selecție prin completarea formularului Aplică, informează SRI.