Date EXCLUSIVE! Ce pensii au, în realitate, pensionarii din Armată și Poliție
Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne au comunicat, la solicitarea AnchetaZilei.ro, cât câștigă, de fapt, pensionarii care au lucrat în Poliție și Armată.
Astfel, conform datelor furnizate AnchetaZilei.ro de către CPS MApN, pensia medie, aferentă lunii februarie 2024, a beneficiarilor proveniți din rândurile Ministerului Apărării este de 4.951 de lei – sumă brută.
Casa de Pensii a Ministerului de Interne a achitat, în luna februarie 2024, o pensie medie de 5.277 de lei – sumă netă, potrivit răspunsului oferit, pentru AnchetaZilei.ro, de către CPS MAI, după cum am scris AICI.
La MApN, cea mai mică pensie e de 1.486 de lei, iar cea mai mare, de 38.996 de lei brut
Cea mai mică pensie achitată, în luna februarie, de Casa de Pensii a Ministerului Apărării a fost de 1.486 de lei, așa cum se poate observa în răspunsul dat AnchetaZilei.ro.
Cea mai mare pensie din MApN este de 38.997 de lei – suma brută.
La MAI, cea mică pensie e de 67 de lei, iar cea mai mare, de 26.730 de lei
Cea mai mare pensie achitată de CPS MAI, în luna februarie 2024, a fost de 26.730 de lei, așa cum se poate observa în răspunsul pe care ni l-a oferit Casa de Pensii a Ministerului de Interne.
La polul opus, cea mai mică pensie din MAI este de 67 de lei.
Mai mult, conform datelor primite de AnchetaZilei.ro, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale are în plată 80.207 beneficiari, iar Casa de Pensii Sectorială a MAI, 110.220 de pensionari.
Valoarea totală a pensiilor achitate, în februarie 2024, de CPS MAI a fost de 681.601.441 lei, în vreme ce la Ministerul Apărării a fost de 397.143.562 de lei.
Răspunsul pe care CPS MAI l-a oferit AnchetaZilei.ro:
„1. Cea mai mare pensie achitată de instituția noastră, în februarie 2024, este în cuantum net de 26.730 de lei.
2. Cea mai mică pensie achitată de instituția noastră, în luna februarie 2024, este în cuantum net de 67 de lei.
3. Valoarea medie a pensiilor încasate de pensionarii (titulari și urmași), achitată de instituția noastră, în luna februarie 2024, este în cuantum net de 5.277 lei.
4. În luna februarie 2024, instituția noastră are în plată un număr de 110.220 de pensionari.
5.Valoarea totală a pensiilor achitate de instituția noastră în luna februarie 2024 este de 681.601.441 lei”.
Cea mai mare pensie din România a ajuns la peste 100.000 de lei – sumă brută
Potrivit Adevărul, cea mai mare pensie din România, care nu este în baza unei legi speciale, a ajuns la 108.627 de lei, fiind vorba de suma brută. După impozitare, respectivul pensionar rămâne cu peste 90.000 de lei, conform sursei citate.
Cea mai mare pensie de serviciu achitată în ianuarie 2024 a fost de 58.191 de lei. De altfel, conform Adevărul, cele mai mari 20 de pensii de serviciu sunt aproape toate ale unor persoane care au fost judecători sau procurori, fiind vorba de o singură persoană care a fost pilot.
Eugen DINU
eugen.dinu@anchetazilei.ro