Fostul primar PSD de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, va fi adus astăzi în România, fiind extrădat de autoritățile germane.
Poliția Română a anunțat, în urmă cu câteva momente, că ex-edilul PSD se află în deplasare, către țara noastră.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a informat, la rândul său, că Cherecheș va ajunge astăzi în România.
El va sta în carantină și observare 21 de zile la Penitenciarul Rahova. Gorghiu a subliniat că va fi încarcerat cu maximum două persoane în cameră.
„Va fi cazat cu maxim încă două persoane într-o cameră cu o suprafață de 19 mp, la Rahova. Nu se va pune problema de condiții precare de detenție”, a precizat Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.
Poliția Română: „La acest moment, urmăritul internațional din Baia Mare se află în deplasare, către România”
„La acest moment, urmăritul internațional din Baia Mare se află în deplasare, către România.
Acesta va fi predat de către partenerii străini unei echipe din cadrul Poliției Române, care îl va prelua de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Acesta va fi introdus într-un penitenciar, pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.
Reamintim că, în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și structurile de poliție din Germania, precum și a deciziei justiției germane, a fost aprobată predarea bărbatului către autoritățile din România.
În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, bărbatul, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional.
Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română.
Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în soluționarea acestui caz”.