După întâlnirea cu Nehammer, Klaus Iohannis anunță că s-au înțeles pentru a continua procesul privind integrarea deplină a României în Schengen

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe cancelarul Austriei, Karl Nehammer.

Într-o postare pe platforma X, fostă Twitter, șeful statului a anunțat că s-a înțeles cu reprezentantul austriac, pentru a continua procesul privind aderarea deplină a României la spațiul Schengen,

Uniunea Europeană trebuie să fie unită, puternică și prosperă, iar intrarea României în Schengen va întări UE, a precizat Klaus Iohannis.

Ce a transmis președintele României, Klaus Iohannis:

„În discuția pe care am purtat-o cu cancelarul Austriei, ne-am înțeles că continuăm procesul pentru aderarea deplină a României la Schengen, până la finalizarea acestui obiectiv.

Uniunea Europeană trebuie să fie unită, puternică, prosperă și acest demers va întări secruritatea Uniunii Europene, în avantajul tuturor cetățenilor săi”.

Karl Nehammer continuă să facă jocul Rusiei! Discurs la București, la Congresul PPE: ‘Trebuie să apărăm granițele împotriva migrației ilegale’

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a ținut un discurs, joi, la Congresul PPE ce se desfășoară în capitala României.

Nehammer al Austriei a atras atenția cu privire la întărirea granițelor externe ale Uniunii Europene, pentru a preveni migrația ilegală.

Practic, cancelarul austriac a continuat să facă jocurile Rusiei, reiterând acuzațiile sale cu privire la migrația ilegală și la extinderea spațiului Schengen, prin care a blocat accesul deplin al României în spațiul Schengen.

Karl Nehammer a pus aceeași placă: „Trebuie să apărăm granițele externe”

„Trebuie să ne facem temele, să vedem cum putem îmbunătăți această Europă. Dacă călătorești și vorbești cu oameni peste tot în lume, vei auzi opinii diferite despre Uniunea Europeană. (…)

Uniunea este văzută ca o entitate bună doar la regulamente. Noi trebuie să scăpăm de birocrație, astfel încât inovația și cercetările să influențeze viitorul nostru, nu birocrația, nu politicianismul.

La aceste alegeri, miza este mare. Vedem că în UE partidele se radicalizează, atât cele de stânga, cât și cele de dreapta. Nu este un lucru bun pentru UE.

(…) De exemplu, migrația ilegală (n.r. – trebuie să fie luată în serios). Nouă ne trebuie apărare la granițele externe. Trebuie să luăm în serios granițele externe. Acele granițe au nevoie de finanțare, pentru a asigura protecția lor.

Trebuie să ne asigurăm că cei aflați ilegal pe teritoriul UE să fie repatriați.

(…) Avem nevoie de securitate în astfel de vremuri. Noi trebuie să arătăm că democrația poate fi protejată. Trebuie să ne luptăm cu antisemitismul. 

Trebuie să fim credibili când ne gândim la viitorul UE. Cât de mari vrem să mai devenim?”, a spus Nehammer.