EXCLUSIV După ce s-a spus că ar vrea să facă parte dintr-un viitor Guvern PSD-PNL, Rareș Bogdan dezvăluie ce funcție-cheie își dorește cu adevărat! ‘Acestea sunt opțiunile mele’

După ce în spațiul public au apărut informații că și-ar dori „o funcție înaltă” în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sau al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) într-un viitor Guvern PSD-PNL, reporterul AnchetaZilei.ro l-a contactat astăzi pe Rareș Bogdan.

L-am întrebat pe prim-vicepreședintele PNL dacă e reală informația publicată de Știrileprotv.ro, anume că dorește să se retragă din Parlamentul European și să ocupe o funcție înaltă într-un viitor Guvern PSD-PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rareș Bogdan a subliniat, pentru AnchetaZilei.ro, că nu este interesat de poziții executive în România. De asemenea, el ne-a precizat că nu dorește să candideze nici la alegerile locale, spulberând astfel scenariul privind posibila sa candidatură la Primăria Capitalei.

Rareș Bogdan, pentru AnchetaZilei.ro:Acestea sunt opțiunile mele, cel puțin în această etapă a vieții mele”

Mai mult, Rareș Bogdan a dezvăluit, pentru AnchetaZilei.ro, că este interesat doar de poziții la nivelul Parlamentului European: „Maximum cea de președinte de Comisie în cadrul PE sau vicepreședinte la nivelul Parlamentului European”.

„Nu sunt interesat (n.r. – de funcții în MAI sau MAE). A fost o șopârlă băgată de binevoitori, miercuri, când negociam ultimele chestiuni pe comasare.

Mă interesează strict poziții la nivelul Parlamentului European, maximum cea de președinte de Comisie în cadrul Parlamentului European sau de vicepreședinte la nivelul Parlamentului European.

Nu sunt interesat de poziții executive în România sau candidaturi în cadrul alegerilor locale. Acestea sunt opțiunile mele, cel puțin în această etapă a vieții mele”, a declarat, pentru AnchetaZilei.ro, Rareș Bogdan.

Amintim că surse ale Stirileprotv.ro au spus că Rareș Bogdan și-ar pregăti retragerea din Parlamentul European și că ar fi negociat posturi într-un viitor Guvern PSD-PNL. Mai precis, potrivit sursei citate, Rareș Bogdan ar dori să ocupe o funcție înaltă la Ministerul Afacerilor Externe sau la Ministerul Administrației și Internelor, iar Mihai Tudose ar vrea să fie vicepremier, precum și un portofoliu de ministru.

Eugen DINU

eugen.dinu@anchetazilei.ro