Banca Transilvania, semnal pentru clienți: ‘Se țin doar pentru tine! Nu le oferi nimănui!’

Banca Transilvania (BT), liderul pieței bancare din România, trage un nou semnal de alarmă pentru clienții săi.

Banca Transilvania le reamintește clienților săi că datele personale, ale cardurilor bancare sau credențialele nu trebuie oferite nimănui.

Mai mult, reprezentanții BT fac apel la clienți, să li se comunice dacă anumite persoane cer astfel de date confidențiale.

Mesajul BT:

„Doar vrem să-ți reamintim: datele tale și ale cardurilor, dar și credențialele (nume de utilizator, ID de logare, PIN, parole) se țin doar pentru tine.

Nu le oferi nimănui și anunță-ne imediat dacă cineva îți cere aceste date pe mail, pe social media, telefonic sau prin SMS”.

Potrivit informațiilor oferite de Banca Tansilvania, „protejarea banilor clienților și confidențialitatea datelor sunt baza fiecărui produs sau serviciu al băncii noastre”.

„Practic, îl gândim pe fiecare în parte cu atenție la detalii și cu empatie. Știm că banking-ul online înseamnă multe oportunități, dar și riscuri sau chiar pierderi pentru cine nu este cu ochii în patru”, subliniază reprezentanții instituției bancare.

Banca Transilvania

Cum își protejează Banca Transilvania clienții?

„Știm că nu sunt prea plăcute codurile unice de logare, limitarea numărului de încercări eșuate de autentificare, deconectarea automată după un timp de inactivitate într-o aplicație sau autentificarea multiplă atunci când e vorba de #bankingladistanță.

Însă o facem pentru siguranța informațiilor tale și a banilor tăi prin investiții, know-how, monitorizare și managementul riscurilor”, explică BT.