E gata! Casele de pensii din întreaga țară au început, în această dimineață, informarea pensionarilor: Sunt vizați toți cei care primesc pensia pe card

Casele de pensii din întreaga țară au început, vineri dimineață, informarea pensionarilor. Sunt vizați toți cei care primesc pensia pe card.

Casele de pensii teritoriale au anunțat că vineri, 9 februarie, au virat drepturile bănești către instituțiile bancare, prin intermediul trezoreriilor.

Astfel, luni, 12 februarie, pensionarii vor avea banii în conturi.

Ce a transmis Casa de Pensii Sibiu:

„ANUNȚ PENTRU PENSIONARII CASEI JUDEȚENE DE PENSII SIBIU
Informăm pensionarii care își încasează drepturile de pensie prin cont bancar, că vineri 09.02.2024, Casa Județeană de Pensii Sibiu a virat drepturile bănești (pensii și/sau alte drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special), către instituțiile bancare, prin intermediul Trezoreriei Sibiu.

În aceste condiții, în cursul zilei de ‼️ LUNI, 12 FEBRUARIE ‼️, vor fi alimentate, de către bănci, conturile individuale ale beneficiarilor.Să auzim numai de bine,Dorel Aldea”.

Anunțul Casei de Pensii Bistrița: 

„Anunţ pentru pensionarii Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud care își încasează pensia prin cont bancar.

VINERI 09 FEBRUARIE 2024, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel ❗️ LUNI 12 FEBRUARIE ❗, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile de către bănci”.

Citește și Se pregătesc banii pentru pensionari! Șeful Casei Naționale de Pensii: ‘Mâine facem ultimul virament’

Informarea transmisă de Casa de Pensii Gorj:

„ANUNȚ PENTRU PENSIONARII ȘI BENEFICIARII DE INDEMNIZAȚII PREVĂZUTE DE LEGI SPECIALE DE LA NIVELUL CJP GORJ

Casa Județeană de Pensii Gorj anunță beneficiarii care își încasează drepturile prin cont bancar că astăzi, 09 februarie 2024, au fost efectuate transferurile prin intermediul Trezoreriei Gorj, iar în cursul zilei de luni, 12.02.2024, vor fi alimentate de către instituțiile bancare conturile individuale ale beneficiarilor”.

Joi seara, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a anunțat că astăzi se vor face ultimul virament

„Mâine facem și ultimul virament de 10% către Compania Națională de Poșta Română și tot mâine facem viramentul pentru toți beneficiarii care au optat ca modalitate de plată prin bancă, prin cont bancar.

Urmează ca băncile, ulterior, luni să alimenteze deja conturile pensionarilor care au optat pentru această modalitate de plată.

Vreau să vă spun că nu sunt probleme, suntem în grafic cu toate plățile către beneficiarii noștri pensionari”, a explicat preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, joi, la Antena 3 CNN.

Conform informațiilor publicat pe site-ul Casei de Pensii, poștașul le duce pensia beneficiarilor în perioada 1-15 a fiecărei luni.

De asemenea, cei care au optat să primească pensia pe card o vor primi în data de 12, dar nu mai târziu de 13.

One comment

Părerea ta contează pentru noi