Europarlamentar român: ‘Fără agenți ai lui Putin în Parlamentul European!’

Vlad Gheorghe, europarlamentar român, anunță a cerut Biroului Parlamentului European să-i pedepsească dur pe eurodeputații care fac jocurile Rusiei lui Vladimir Putin.

Europarlamentarul român spune că le-a cerut mai-marilor europeni măsuri disciplinare clare pentru colegii din Parlamentul European, care se dovedesc mai mult decât prietenoși cu regimul de la Kremlin.

„Fără agenți ai lui Putin și-ai Rusiei în Parlamentul European! Am solicitat Biroului Parlamentului European măsuri disciplinare clare împotriva acelor europarlamentari care se dovedesc mai mult decât prietenoși cu regimul de la Kremlin și aduc în inima Europei propaganda rusă. Un sincer ”Pașol na turbinca” pentru Șoșoacă și prietenii care-și imaginează cum vor face festival de extremism putinist aici la Bruxelles.

Am cerut Președintei, vicepreședinților și chestorilor să ia măsurile de protecție care se impun pentru eliminarea spionajului pentru Rusia și glorificarea lui Putin în Parlamentul European. Dincolo de regulile actuale extrem de slabe privind transparența, după cum s-a văzut și cazul Quatar-Gate, am solicitat anchete interne privind eurodeputații care au o legătură clară cu statul terorist rus. Măsurile disciplinare ar trebui să includă interzicerea calității de raportor, deci eliminarea puterii de negociere și decizionale pentru acești eurodeputați prieteni ai lui Putin, care să nu poată, deci, influența politicile UE sub nicio formă”, a afirmat Vlad Gheorghe.

„Am cerut și interzicerea deținerii unor funcții alese în cadrul PE – să nu poată fi președinți și vicepreședinți, interzicerea discursurilor în plen și interzicerea organizării de evenimente în incinta Parlamentului și instituțiilor europene. Mai mult, în cazurile în care spionajul în beneficiul statului terorist rus este dovedit juridic, Parlamentul ar putea merge până la suspendarea mandatului persoanei alese.

Pe 23 noiembrie 2022, Parlamentul European a declarat Rusia țară care sponsorizează terorismul. Știm deja că regimul lui Vladimir Putin comite crime de război și folosește metode teroriste, de aceea am cerut izolarea Rusiei și interzicerea totală a instituțiilor afiliate statului rus care răspândesc propagandă și știri false în Uniunea Europeană, precum și reducerea contactelor UE cu reprezentanții oficiali ruși.

Din momentul adoptării acestei poziții oficiale a Parlamentului European, Rusia a demonstrat în mod repetat că este ostilă democrației europene, în timp ce continuă războiul asupra Ucrainei. Suntem deja la al douăsprezecelea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, dar nu este suficient, trebuie să luptăm cu putiniștii din interiorul Europei și chiar din instituțiile europene”, a mai spus el.

„Avem datoria să protejăm drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni și să menținem siguranța în toate statele membre UE, cu atât mai mult în 2024. Să nu uităm că mai mult de jumătate din Europa are un trecut măcinat de invazii, acapararea violentă a puterii și jaf din partea Rusiei și trebuie să fim conștienți că nici politica, nici viziunea Kremlinului nu s-au schimbat.

Este cu atât mai periculos și totodată inexplicabil ca în Parlamentul European să existe membri care joacă intenționat în favoarea lui Putin. Acești agenți ai Rusiei acționează prin mandatele de MEP și pun în grav pericol procesul decizional al UE – iar această situație trebuie să înceteze imediat. Mai mult, Parlamentul European trebuie să adopte măsuri de protecție puternice care să prevină abuzuri similare în mandatele viitoare.

Să vină în plenul Parlamentului European persoane precum Diana Șoșoacă, după ce trec înainte să-și ia ordinele de la Ambasada Rusiei. Să vină toți pupilii Moscovei din toate statele membre să strige la Bruxelles strigă „Trăiască Putin!” sau „Suntem alături de Rusia”?! Inacceptabil!

Parlamentul European este singura instituție europeană unde membrii sunt aleși direct de cetățenii UE. Nu putem închide ochii și permite ca această instituție să fie coruptă și discreditată de cei care acționează la ordinele lui Putin și împotriva democrației europene, împotriva siguranței și prosperității românilor, a italienilor, polonezilor sau cetățenilor maghiari.

Am adresat această solicitare către Biroul Parlamentului European, forul ce reglementează activitatea instituției, de la estimarea bugetară şi până la chestiunile administrative, de personal şi de organizare. Foarte important: Biroul decide cu privire la fondurile alocate partidelor politice europarlamentare și este compus din Preşedintele Parlamentului European, cei 14 vicepreşedinţi şi cei cinci chestori aleşi de către Parlament pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, care se poate reînnoi”, a precizat Gheorghe.

Părerea ta contează pentru noi