Joi, reporterul AnchetaZilei.ro a fost prezent la evenimentul organizat de PNL București: „A treia cale. Calea câștigătoare pentru Bucureștiul Viitorului”.
Cu această ocazie, PNL București i-a arătat cartonașul roșu primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, retrăgându-i sprijinul politic.
Dintre cei care au luat cuvântul îi menționăm pe: președintele PNL București, Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 2, fost ministru al Educației, Monica Anisie, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, secretarul general al PNL București, Valentin Ștefan, președintele PNL Sector 1, George Tuță, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, președintele PNL Sector 4, Ionuț Stroe, și președintele Sector 5, Dan Meran.
Burduja: „72,63% au spus că domnul Nicușor Dan nu merită un mandat în plus”
„Suntem aici pentru a ne asuma, pentru că politica înseamnă, poate în primul rând, asumare. Am împlinit astăzi un an de zile de când PNL i-a adresat primarului general în funcție, domnul Nicușor Dan, 10 solicitări, un decalog. Nu au fost lucruri foarte complicate, lucrurile de care bucureștenii au nevoie.
Și i-am întrebat chiar pe bucureșteni, am făcut acest exercițiu democratic, pe care cred că ar trebui să-l facă și e sănătos să-l facă orice partid: Ce părere aveți, dragi bucureșteni? Merită Nicușor un al doilea mandat? Merită susținerea Partidului Național Liberal? Haideți să vedem ce au spus bucureștenii!
72,63% au spus că domnul Nicușor Dan nu merită un mandat în plus. Sunt 26.000 de bucureșteni care ne-au răspuns întrebării și cărora le mulțumesc. (…)
În 2020, decizia a fost una corectă, administrația Firea trebuia oprită și PNL a făcut acest sacrificiu și n-am propus un candidat propriu, am mers pe mâna lui Nicușor. Am mers pe mâna lui Nicușor. Am mers pe mâna lui Nicușor și l-am făcut primar general, noi toți și cu toți bucureștenii, și societatea civilă a pierdut un activist bun și Bucureștiul a câștigat un primar slab. Asta este realitatea”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PNL București.
Monica Anisie, președintele PNL Sector 2: Nicușor Dan e cunoscut drept „Primarul-Avarie”
Momentul în care liberalii bucureșteni i-au retras sprijinul politic lui Nicușor Dan
eugen.dinu@anchetazilei.ro
2 comments