Sâmbătă, 25 noiembrie, am dat curs invitației Asociației Energia Inteligentă și a președintelui său, Dumitru Chisăliță, de a participa ca voluntar pentru o zi la proiectul „Case cu Căldură”, proiect derulat sub umbrela Ministerului Energiei, care are ca scop ajutorarea cu lemne de iarnă a cel puțin 1.000 de familii nevoiașe.
Astfel, sâmbătă ne-am deplasat la depozitul din lemne situat în satul Teșila, comuna Valea Doftanei, pentru a pregăti primii saci cu lemne care vor ajunge la familiile nevoiașe.
Cu această ocazie, am realizat și un interviu cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, referitor la proiectul „Case cu Căldură”, scrie Bugetul.ro.
Ministrul Sebastian Burduja: ‘E o campanie inedită de sprijinire a românilor în nevoie’
E.D.: Domnule ministru, ce se întâmplă aici, mai exact?
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: E o campanie inedită: „Case cu Căldură” pentru români. Este o campanie pentru sprijinirea românilor care nu au cu ce să-și încălzească locuința în iarna aceasta, nu sunt conectați nici la rețeaua electrică, nu au nici gaze, deci depind de lemne.
Lemnul s-a scumpit destul de mult în ultimii ani și ne-am gândit, împreună cu Asociația Energia Inteligentă, să facem această campanie de sprijinire a românilor în nevoie.
E.D.: Câte locuințe o să sprijiniți cu această campanie?
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Minim 1.000 de locuințe ne-am propus. Bugetul proiectului este de aproximativ 1 milion de euro. Nu e simplu să încălzești o iarnă întreagă o locuință în România și ne bucurăm că deja au fost companii importante din sectorul energetic care au răspuns pozitiv acestui apel și simpli români care au donat puțin din ceea ce au sau mai mult, pentru a sprijini acest efort.
E.D: Cum sunt selectate persoanele care beneficiază de acest sprijin?
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Noi mizăm pe Crucea Roșie. Ei au o listă clară a beneficiarilor eligibili, în funcție de nivelul de venit din fiecare gospodărie, de accesul la lemne, de gradul izolare al gospodăriei. În plus, vin cu credibilitatea Crucii Roșii, totuși.
Amintim că Ministerul Energiei și Asociația Energia Inteligentă au semnat, la jumătatea lunii noiembrie, Parteneriatul pentru Combaterea Sărăciei Energetice.
Potrivit lui Dumitru Chisăliță, acest program ajută și la întreținerea pădurii, dat fiind că lemnele folosite provin din activitatea de rărire a pădurilor.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, despre importanța întreținerii pădurii:
„Arborii aceștia nu au altă utilitate, în sensul că, dacă nu sunt folosiți în această activitate de biomasă, ei s-ar degrada și ar trebui să ajungă la gunoi.
Nu au calitatea să meargă nici către pal, nici către alte elemente care să asigurare o utilitate economică de bază. Tocmai de aceea, ideea de a cultiva în continuare biomasa ca fiind un element durabil este foarte importantă. Pentru că altfel reprezintă o materie primă care tot timpul se pierde, se aruncă.
E foarte important să înțelegem că o astfel de exploatare (n.r. – cum este cea din satul Teșila, Valea Doftanei), care este întreținută, este susținută din punct de vedere științific: în primul și-n primul rând se conservă pădurea, dar în același timp previne și o tăiere haotică, pentru că, în momentul în care un om nu are lemne și e frig afară, primul lucrul pe care îl face: merge și taie primul copac din față”.
Primii saci cu lemne sunt gata să plece către beneficiari







Până la acest moment au fost identificați 219 beneficiari
Conform datelor furnizate în timp real pe site-ul Asociației Energia Inteligentă, până astăzi au fost identificați 219 beneficiari.
În baza acordului de colaborare semnat între Crucea Roșie și Asociația Energia Inteligentă au fost identificați un număr de 219 beneficiari, oameni vulnerabili, cu probleme de sănătate, bătrâni și familii cu mulți copii, care se încălzesc cu lemne.
„Acest proiect este posibil doar datorită finanțărilor atrase. Împreună schimbăm destine. Ajută o familie să aibă o casa cu caldura iarna aceasta.
Doneaza si tu!
RO95RZBR0000060019484916
Raiffeisen Bank
Proiectul se derulează în cadrul „Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice” încheiat între Ministrul Energiei și Asociația Energia Inteligentă cu scopul de a realiza inventarierea locuințelor din România fără energie electrică în vederea identificării unor măsuri de eradicare a sărăciei energetice extreme din țara noastră si a atingerii țintei de 0 gospodării fară electricitate”, informează Asociația Energia Inteligentă.