Se pregătește o comisie de anchetă în cazul Nordis! Nicolae Ciucă, anunțul momentului

Se pregătește o comisie de anchetă în cazul Nordis! Nicolae Ciucă, anunțul momentului

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a anunțat înființarea unei comisii de anchetă în Parlament, care să investigheze cazul Nordis.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu vreau să vă spun că suntem pregătiți și vom derula în Parlament o comisie de anchetă în ceea ce privește Nordis. (…)Nu vreau să spun mâine, dar avem toate documentele la nivelul comisiilor de specialitate din Parlament și îi vom da drumul imediat ce avem totul închegat astfel încât să poată să aibă o cale coerentă. (…) Toate aspectele care țin de afacerea Nordis, inclusiv ceea ce ține de doamna Vicol”, a declarat, pentru G4Media, Nicolae Ciucă.

Citește și Protecția Consumatorilor știa de schema Nordis, dar n-a făcut nimic! Documente EXCLUSIVE

AnchetaZilei.ro a dezvăluit, în exclusivitate, că ANPC știa de schema Nordis, dar nu a făcut nimic

Sorin Susanu, comisar-șef ANPC suspendat din funcție, a lansat acuzații grave la adresa șefilor de la centru ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Susanu susține că el a încercat să controleze activitatea Nordis Brașov, pentru practici înșelătoare, însă a fost blocat de fostul președinte al ANPC, Horia Constantinescu. Horia Miron Constantinescu a candidat, în acest an, la alegerile pentru Primăria Constanța, din partea PSD. 

Citește și DNA: ANPC nu apare în niciun dosar penal legat de Nordis/Ancheta Zilei a dezvăluit, în exclusivitate, că Protecția Consumatorilor știa de această schemă, dar n-a făcut nimic

Mai mult, Sorin Susanu și-a continuat demersul împotriva Nordis și în calitate de avertizor de integritate, solicitând conducerii ANPC să demareze controale asupra dezvoltatorului imobiliar.

E extrem de important de menționat că el l-a informat inclusiv pe actualul președinte al Protecției Consumatorilor, Sebastian Hotca, în luna iunie a acestui an. Susanu a primit un răspuns la solicitare de-abia în luna septembrie. Mai mult, Sebastian Hotca îl anunță pe Sorin Susanu că NU S-AU GĂSIT ELEMENTE care să ateste verificarea activității dezvoltatorului imobiliar Nordis Brașov”.

Prin afacerea Nordis ar fi fost păgubite sute de persoane

Conform unui material Recorder, sute de români s-au înghesuit să cumpere apartamente și, în schimbul unei reduceri de preț, majoritatea au acceptat să le plătească în avans, semnând doar o promisiune de vânzare.

„În ultimii ani, în conturile Nordis au intrat milioane și milioane de euro, dar majoritatea ansamblurilor rezidențiale promise au rămas doar pe hârtie și în reclame. În hotelul de la Mamaia, singura clădire finalizată,  există indicii solide că apartamentele au fost vândute de mai multe ori, unor persoane diferite.

Toată acestă schemă frauduloasă n-ar fi fost posibilă fără slăbiciunile majore din legislația românească, însă politicul care ar trebui să îndrepte aceste legi este puternic conectat la afacerea Nordis. Vladimir Ciorbă, asociatul principal al companiei, este căsătorit cu Laura Vicol, unul dintre cei mai influenți parlamentari PSD. Vicol conduce Comisia Juridică din Camera Deputaților, care are un rol cheie în procesul legislativ din Parlament”, a precizat Recorder.

 

 

Părerea ta contează pentru noi